MTS va avea un buget aproape dublu în 2019, dar cum va fi folosit ?

Autor: Maria Sorescu

Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a anunțat că va primi o sumă aproape dublă faţă de cea pe care a avut-o la dispoziţie anul trecut, potrivit proiectului privind Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Astfel, bugetul MTS va creşte cu 95%, de la 336 de milioane lei la 658 milioane lei. Este o majorare spectaculoasă la prima vedere, dar normală dacă ne gândim la faptul că suntem într-un an preolimpic.

„Mă bucur că la MTS vom avea un buget mărit substanţial, ne va permite să dezvoltăm şi mai bine proiectele noastre dedicate tinerilor şi micilor sportivi, dar, pe de altă parte, să sprijinim şi mai bine, în anul preolimpic, activitatea de mare performanţă”, a declarat ministrul Bogdan Matei.

Așadar, lucrurile nu sunt foarte clare, iar MTS nu pare să aibă încă o strategie corentă față de cum va cheltui banii. Anul 2019 este an preolimpic, fiind programate mai multe competiţii de calificare la JO de la Tokyo, ceea ce înseamnă că mulți bani vor fi direcționați în acest scop.

În același timp, nu ar trebui să omitem greva din lumea sportului, care a avut loc anul trecut, și care a anunțat lacunele importante de la nivelul sistemului, care indică o subfinanțare în rândul specialiștilor.

O altă problemă cu care se confruntă sportul românesc este infrastructura care se deteriorează constant. În plus, necesitatea de a face sport ar trebui să aducă și construcții noi, pe care MTS ar trebui să le finanțeze.

Fanii sportului din București încă așteaptă mult promisa Sală Polivalentă, spre exemplu. Pe lângă aceasta și alte orașe din țară ar avea nevoie de construcții destinate sportului. Fie și numai pentru studii de fezabilitate, banii sunt necesari. Ca să nu mai vorbim de construcțiile în sine. 

Așadar, o sumă care la prima vedere pare mare s-ar putea să fie insuficientă pentru nevoile sportului românesc. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.