Inedit / Vaticanul are propria federație de atletism

Autor: Maria Sorescu

Statul pontifical Vatican oferă o nouă perspectivă lumii religioase și sportive. Astfel, micuțul stat papal are în mod oficial propria federaţie de atletism, în urma unui acord cu Comitetul olimpic italian (CONI).

Vaticanul se gândește chiar în perspectivă la participarea la Jocurile Olimpice. Noua federaţie va fi condusă de Melchor Sanchez de Toca şi Alameda, numărul trei spaniol în Consiliul Pontifical.

„Visul pe care îl avem este să vedem drapelul Sfântului Scaun printre cele care vor defila la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice", a precizat preşedintele federaţiei.

Vaticanul are deja pe o echipă de fotbal şi una de cricket, însă participarea la Jocurile Olimpice ar fi un pas înainte în domeniul sportiv. 

Noua echipă de atletism înfiinţată de Vatican este compusă din 60 de sportivi, printre care se numără preoţi, călugăriţe, membri ai gărzii elveţiene, dar şi angajaţi laici.

Cel mai tânăr membru al echipei este un membru al gărzii elveţiene, unul dintre soldaţii papei, în vârstă de 19 ani, iar cel mai vârstnic un profesor de la biblioteca apostolică a Vaticanului, care are 62 de ani.

Pe lângă fețele bisericești, echipa de atletism a Vaticanului are și doi tineri solicitanţi de azil, în vârstă de 20 de ani, un gambian şi un senegalez.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Maria Sorescu / 10 Mar. 2019

Sulițașul Alexandru Novac, bronz la Cupa Europei la aruncări lungi pentru tineret

 Localitatea slovacă Samorin găzduiește în acest week-end Cupei Europei la aruncări lungi, ediţia de iarnă.

Autor: Maria Sorescu / 09 Mar. 2019

Record mondial la 50 km marș, realizat de chinezoaica Liu Hong

 Sportiva chineză Liu Hong este cea mai valoroasă competitoare din probele de marș, iar acest lucru l-a dovedit încă o dată.

Autor: Maria Sorescu / 25 Feb. 2019

Patru medalii pentru România la Europenele de winter triathlon

 Campionatele Europene de Winter Triathlon au avut loc în acest an la Cheile Grădiştei.

Ştiri recente:

Autor: Maria Sorescu / 20 Mar. 2019

Daniel Dobre este noul antrenor al Simonei Halep

 Simona Halep a revenit la unul dintre foștii antrenori odată cu turneul de la Miami.

Autor: Andrei Szabo / 20 Mar. 2019

Eșecuri drastice pentru naționalele României de fotbal de U17 și U19

 Echipele naţionale de fotbal rezervate jucătorilor sub 17 ani și sub 19 ani au debutat cu înfrângeri rușinoase la Turul de Elită. 

Autor: Andrei Szabo / 19 Mar. 2019

PSG a câștigat la TAS procesul cu UEFA legat de fair-play-ul financiar

 Transferurile lui Neymar și Mbappé au atras multe critici pentru PSG, dar și un proces cu UEFA.