2019, ultimul sezon pentru Roger Federer ?

Autor: Maria Sorescu

Cariera lui Roger Federer este pe ultima sută de metri. Starul elvețian a făcut un anunţ interesant în legătură cu viitorul său.

Roger Federer se află în Australia, unde a acordat un interviu în care a vorbit despre perioada următoare.

„Am o idee despre programul meu pentru 2019, însă vom vedea dacă va exista un sezon 2020 sau nu. Pentru moment, nu mă gândesc cu adevărat la retragere. Cred că, la vârsta mea, oamenii ştiu că, dacă voi face ceva extraordinar, va fi uimitor. Dacă asta însă nu se va întâmpla, ar trebui să se gândeasc că e logic să nu poţi produce tenis în fiecare an. Câteodată ai nevoie şi de un pic de noroc şi o tragere la sorţi reuşită. Multe lucruri trebuie să se întâmple ca să poţi câştiga un Grand Slam. Sper să fie iar începutul unui sezon extraordinar pentru mine pentru că ultimele două au fost nebunesc de bune pentru mine”, a declarat Federer.

Elvețianul a declarat că s-a pregătit intens și că este optimist în privința sezonul care va începe. Roger Federer se află actualmente la Perth, în Australia, acolo unde va începe cel de-al 22-lea sezon al carierei. El va evolua pentru Elveţia alături de compatrioata sa, Belinda Bencic în Cupa Hopmann.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.