De ce sportivii sunt reticenți în privința whistleblowingului și cum poate fi îmbunătățită avertizarea neregulilor

Autor: Pompiliu-Nicolae Constantin

Complexitatea fenomenului sportiv și disputele legate de etică aduc tot mai des în discuție și noțiunea de whistleblowing. Avertizarea și raportarea neregulilor sunt percepute diferit de fiecare sportiv, în funcție de standardele sale etice, dar și în funcție de provocările pe care le întâlnește pe parcurs.

Cercetările din ultimii ani arată că sportivii sunt reticenți și ezitanți când vine vorba de a semnala neregulile. Sunt observate oarecare diferențe în funcție de abuzurile posibile. În doping, spre exemplu, deși mulți sportivi se opun administrării de substanțe interzise, foarte puțini ar ieși public ca să semnaleze aceste nereguli. Reticența are mai multe cauze, potrivit discuțiilor avute cu mai mulți atleți.

Dilema morală este alimentată de relația de prietenie pe care o au sportivii cu cei care ar putea fi subiectul raportării. Acțiunile morale sunt puse la îndoială de relațiile pe care sportivii le-au dezvoltat cu medicii și antrenorii lor, care la un moment dat pot încălca regulile. Astfel, chiar dacă la suprafață lucrurile pot părea simple și ușor de realizat, în realitate, avertizările și raportările sunt greu de realizat.

Whistleblowerul din sport trebuie să ia în calcul mai multe variabile. El este influențat în mod semnificativ de mediul în care activează și care poate fi reticent la noțiunea de raportare. Totodată, acțiunile de whistleblowing nu sunt bine primite de public, ceea ce crește reticența sportivului în procesul de raportare. Discreditarea este o consecință pe care avertizorul o ia deseori în calcul, conștient fiind că va avea de suportat ofensiva celui care este acuzat.

O modalitate de a îmbunătăți rata de whistleblowing  în sport este acordarea de asistență pentru cei care avertizează. În plus, acest sprijin poate fi dublat de o educație a raportării.

Când sportivii se confruntă cu posibilitatea de a alerta/raporta, aceștia recurg la o analiză de tip cost-beneficiu (Miceli & Near, 1992). Mulți specialiști văd whistleblowing-ul ca o formă de altruism, iar aceștia recomandă ca avertizarea să fie promovată în acest fel în rândul sportivilor. Asta ar însemna ca avertizarea/raportarea să fie percepute și de sportivi drept un comportament prosocial, care cere să se facă dreptate în mod voluntar.

* Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului Sport Whistleblowing of Harmful Irregularities in Sport through Learning and Education (Erasmus+Sport, nr. 579796-EPP-1-2016-2-EL-SPO-SCP). Detalii AICI.