Echipa de baseball a României, promovată în al doilea eșalon european

Autor: Andrei Szabo

Deși baseballul este practica de un număr restrâns de persoane în România, echipa națională a fost promovată în al doilea eşalon valoric european.

Acest salt s-a produs ca urmare a unei extinderi iniţiate de Confederaţia Europeană de Baseball (CEB), potrivit unei document remis forului de la Bucureşti de organismul continental.

„Sunt bucuros să anunţ că la reuniunea Comitetului Executiv al Confederaţiei Europene de Baseball de la Zagreb, din 10 noiembrie, s-a decis extinderea numărului de echipe la Campionatul European Grupa B 2019 de al 12 la 14. României, care a fost finalistă la Campionatul European Grupa C 2018, jucat în perioada 23-28 iulie, la Kropivniţki (Ucraina), îi este oferit dreptul sportiv de a participa la Campionatul European Grupa B în 2019'', se arată în mesajul semnat de preşedintele CEB, Didier Seminet.

Federaţia Română de Baseball şi Softball trebuie să confirme interesul său pentru participarea la turneul de anul viitor şi să trimită formularele de înscriere până la la data de 31 decembrie.

Confederaţia Europeană de baseball numără 38 de membri (România s-a afiliat în 1991), dintre care 11 evoluează în Grupa A valorică, iar Grupa B este formată acum din 14 echipe. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Ştiri recente: