Interviu exclusiv cu fotbalistul Alberto Olaru (Petrolul Ploiesti) despre promovarea la echipa de seniori, mirajul Ligii 1 și idolul său

Alberto Olaru are 20 de ani, este fundaș si joacă pentru Petrolul Ploiesti. Aflat la primul sezon în liga secundă, fotbalistul s-a remarcat prin constanță și consistența jocului.

A jucat în 15 din cele 16 meciuri de campionat pentru Petrolul. S-a achitat bine de sarcinile defensive, dar a apărut deseori în atac.

Alberto Olaru este un produs al Petrolului și speră să joace alături de "lupii galbeni" în Liga 1. Fotbalistul ne-a răspuns întrebărilor despre planurile sale, abilitățile tehnice, dar și hobbyuri.


Ziarul de Sport: Cum te simți în acest sezon de Liga 2 ?

Alberto Olaru: Mă simt bine anul acesta și mă bucur că am putut promova cu echipa până la acest nivel. Eu cred că acest sezon de Liga 2 este foarte tare din punct de vedere fotbalistic, deoarece întâlnim echipe de tradiție, care au în componența lotului jucători cu experiență în Liga 1. Sperăm și muncim să ducem Petrolul acolo unde îi este locul, adică în prima ligă.

Ziarul de Sport: Ce anume crezi că te-a ajutat să te impui ca titular?

Alberto Olaru: În primul rând antrenorul mi-a dat încredere să joc și nu am vrut să-l dezamăgesc. Am muncit și am dat totul pe teren ca echipa să câștige. Sper ca de la meci la meci să ajut tot mai mult echipa.

Ziarul de Sport: Cum ai simțit trecerea de la juniorii Petrolului la seniori?

Alberto Olaru: Pentru mine trecerea de la juniorii Petrolului la seniori nu a fost foarte ușoară, deoarece clubul trecea atunci printr-o perioadă grea. S-a început un nou proiect din liga a patra. Eram foarte mulți jucători tineri și noi, iar până ne-am format un grup puternic a durat o perioadă. Dar, așa cum se spune, cu cât e mai greu la început cu atât e mai frumos la final.

Ziarul de Sport: Cine este modelul tau fotbalistic?

Alberto Olaru: Îmi place foarte mult de Dani Alves, de la PSG. L-am urmărit mulți ani jucând în tricoul Barcelonei, luând multe trofee cu această echipă. Eu cred că el este un jucător complet, atât defensiv cât și ofensiv.

Ziarul de Sport: Care crezi că a fost cel mai bun meci al tău până acum?

Alberto Olaru: Fiecare meci e diferit, pentru că fiecare echipă care joacă împotriva noastră se autodepășește și încearcă să ne încurce. Nu pot să zic că am un meci în care am fost cel mai bun, dar cel mai bine m-am simțit în meciul cu Chindia Târgoviște de acasă, în care ne-am impus cu 2-0.

Ziarul de Sport: Care crezi că e principala ta calitate?

Alberto Olaru: Jucând la juniori fundaș central o perioadă mai mare de timp am învățat mai mult să mă apar decât să atac, de aceea cred că principala calitate pe care o dețin este apărarea și tot ce ține de atribuții defensive.

Ziarul de Sport: Ce anune încerci sa îmbunatațești la jocul tău?

Alberto Olaru: În jocul meu aș vrea sa îmbunătățesc tehnica, săritura la cap și forța explozivă, pentru că astăzi fotbalul se bazează foarte mult pe viteză.

Ziarul de Sport: Ce alte preocupări ai în afară de fotbal?

Alberto Olaru: Timpul liber îl petrec alături de prieteni și familie, ieșind în oraș, la film și în drumeții.

Ziarul de Sport: Ce film preferat ai ?

Alberto Olaru: Filmul preferat e Jaful Perfect.

Ziarul de Sport: În familia ta mai ai pe cineva care a făcut sau face sport de performanță ?

Alberto Olaru: Părinții mei au făcut sport, dar nu de performanță. Tata a jucat fotbal în campionatul județean, iar mama a făcut atletism la școală. 

Ziarul de Sport: Ce planuri ai pe termen scurt și lung?

Alberto Olaru: Pe termen scurt vreau să promovez cu Petrolul în prima ligă, să fiu sănătos, să joc cât mai mult și să contribui la rezultatele bune ale echipei. Pe termen lung încă nu m-am gândit, rămâne de văzut cum o sa evolueze lucrurile.

 

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți pe twitter  sau Instagram. Vă mulțumim !

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 16 Mar. 2024

Lazio, un butoi cu pulbere: Immobile, atacat de fani; clubul s-a solidarizat cu el, dar Lotito îl critică

 Demisia antrenorului Maurizio Sarri a fost doar aperitivul la Lazio. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.