S-a semnat contractul cu firma care va reconstrui stadionul Giulești

Autor: Maria Sorescu

Până la Campionatul European din 2020 sunt mai puțin de doi ani, dar autoritățile de la București nu se tem că stadioanele mult promise nu sunt gata.

Arena din Ghencea abia a fost demolată, iar în privința stadionului Giulești doar ce s-a semnat contractul de construcție.

Compania Naţională de Investiţii a anunțat că a semnat contractul privind execuţia lucrărilor necesare cu asocierea Construcţii Erbaşu SA, Concelex SRL şi Terra Gaz Construct SRL.

Valoarea contractului este de 98.318.052,33 lei fără TVA, cote şi taxe, (aprox 20 milioane de euro), urmând ca, până la data organizării Campionatului European de Fotbal EURO 2020, la Bucureşti, stadionul să îndeplinească criteriile cerute de forurile internaționale.

Noul „Giulești” va avea o capacitate de aproximativ 14.000 de locuri şi se doreşte îndeplinirea condițiilor pentru ca arena să poată găzdui competiţii cu public la nivel naţional şi internaţional.

Stadionul care poartă și numele fostului antrenor Valentin Stănescu va cuprinde şi zona de sărituri în lungime şi zona pistei de alergare 60m outdoor. Complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet, atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă de popice.

Totodată, va beneficia şi de spaţii de cazare pentru sportivi, precum şi de spaţii de alimentaţie publică sau spaţii administrative. Lucrările vor fi finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii.

La Stadionul Arcul de Triumf, se află în curs de finalizare etapa de proiectare şi de obţinere a avizelor necesare. În cazul Stadionului Dinamo, a fost finalizat studiul de prefezabilitate, însă se aşteaptă aprobarea de către Primăria Sectorului 2 a PUZ-ului (realizat de Clubul Sportiv Dinamo).

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.

Ştiri recente: