CFR Cluj l-a numit pe Daniel Stanciu în funcția de director sportiv

Autor: Maria Sorescu

CFR Cluj este lider în Liga 1 și se întărește la nivel administrativ. Daniel Stanciu a fost instalat în funcția de director sportiv al grupării din Gruia.

Patronul Nelu Varga l-a cooptat pe Daniel Stanciu pentru abilitatea sa de a gestiona relația între conducere și echipă. Totodată, oficialul va avea un cuvânt important și în viitoarele transferuri, experiența sa în acest sens fiind binecunoscută.

„Suntem bucuroşi să vă anunţăm că, începând de mâine, Daniel Stanciu va fi noul director sportiv al clubului nostru. Cu o bogată experienţă în conducerea unor cluburi importante din Romania precum Steaua, FC Vaslui, ASA Târgu-Mureş, Dinamo sau Poli Timişoara, dar şi a clubului Hapoel Akko, din Israel, Daniel Stanciu vine să ajute CFR Cluj în atingerea obiectivelor stabilite!", a anunţat clubul ardelean.

Mutarea vine și după ce atribuțiile lui Iuliu Mureșan au fost diminuate.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.