10 concluzii după 10 etape în Liga 1

Autor: Andrei Szabo

Liga 1 și-a consumat 10 etape, timp în care am putut să ne facem o idee despre cum se raportează cluburile așteptărilor noastre și ce va urma.

Sezonul ne-a oferit numeroase meciuri echilibrate, dar și jocuri sub așteptări. Am tras câteva concluzii după cele 70 de meciuri

1. FCSB  nu joacă extraordinar, deși conduce în clasamentul campionatului intern, la patru puncte de locul secund. Echipa lui Nicolae Dică a avut mereu fluctuații, iar în defensivă s-a clătinat serios, având doar a șasea apărare din Liga 1. Din fericire, Gnohere, Coman și Man au marcat suficient cât să o țină sus pe FCSB.

2. Surpriza plăcută a începutului de campionat este fără îndoială Gaz Metan Mediaș, care deși a schimbat lotul în mare parte, în vară, ocupă acum un loc de play-off, etalând un joc spectaculos. Echipa lui Mihai Teja a îmbrățișat un stil ofensiv și deși a marcat mai puțin decât a primit, se află pe podium. Asta spune multe despre calitatea Ligii 1.

3. Universitatea Craiova și-a regăsit consistența, după a fost vulnerabilă în startul sezonului, după plecările importante din vară. Portarul Pigliacelli pare un real câștig pentru Liga 1, iaraducerea atacantului Koljic pare să fi rezolvat și dilema sprijinului dorit de Mitriță.

4. Dinamo dezamăgește încă o dată, iar perspectivele nu sunt deloc bune deși „câinii” au schimbat antrenorul. Alb-roșii porniseră cu mari speranțe în noul sezon, dar treptat a apărut blocajul psihologic. Dinamoviștii au a doua cea mai slabă apărare din Liga 1 și au câștigat doar trei meciuri, fiecare la limită, la diferență de doar un gol.

5. Viitorul a avut numeroase oscilații, care pot fi puse pe seama tinereții fotbaliștilor lui Gheorghe Hagi. Una dintre dezamăgirile echipei a fost chiar Ianis, care nu a oferit acel plus arătat pe finalul sezonului trecut. În schimb, în acest sezon, Viitorul a propus nume interesante, precum Drăguș, Mățan și Băluță.

6. FC Botoșani este și ea pe lista dezamăgirilor, mai ales după ce l-a pierdut pe Roman, în favoarea lui FCSB. Gruparea lui Costel Enache a câștigat un singur meci în acest sezon, având însă șase remize. Singurul plus pentru FC Botoșani ar putea fi numit francezul Ongenda, mult peste media echipei.

7. Campioana CFR Cluj este sub așteptări, iar acest lucru se datorează în primul rând neânțelegerilor la nivel de vârf. După schimbarea antrenorului Edi Iordănescu, formația din Gruia a pierdut multe puncte și a părăsit rușinos și cupele europene. În campionat are doar patru victorii, cu echipe din zona de play-our: Voluntari, Chiajna, Dinamo și Hermannstadt.

8. Oarecum peste așteptări este și prestația celor de la Astra, care au ambiții mari și s-au întărit cu jucători tineri, pe lângă experimentatul Alibec. Deși nu au început deloc rău cu Marius Măldărășanu pe bancă, trecerea la Gheorghe Mulțescu le-a adus un joc mai limpede giurgiuvenilor. 

9. Sepsi continuă să uimească de la un sezon la altul cu Eugen Neagoe pe bancă. Micuța echipă din Sfântu Gheorghe arată un joc omogen, iar în acest ritm are șanse mari să ajungă în play-off. Sepsi a pierdut doar două meciuri din 10, ceea ce arată cât de bine organizată este formația covăsneană.

10. Nou-promovatele Dunărea Călărași și Hermannstadt au început bine sezonul, dar treptat arată că niciuna nu reușește să aibă consistență în joc. Deși echipa lui Dan Alexa este mai sus în clasament, gruparea de la Dunăre a obținut și multe puncte norocoase. În schimb, trupa lui Pelici a avut și ghinion în câteva partide.

Poate te interesează şi:

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!