Autor: Flaviu Ilie
Irina Begu și Raluca Olaru au ratat trofeul la Tașkent în urma înfrângerii din finala turneului din Uzbekistan în fața perechii Olga Danilovici / Tamara Zidansek (Serbia/Slovenia).
Begu și Olaru, favorite numărul unu în Uzbekistan, au avut probleme în începutul partidei, iar Danilovici și Zidansek au reușit un break rapid.
Totuși, perechea formată din cele două românce a revenit în joc rapid în break și a reușit două break-uri, iar Begu și Olaru au fost în situația de a servi pentru set, însă adversarele lor au revenit și s-au impus cu 7-5.
Româncele n-au mai făcut față în al doilea set pe care l-au pierdut cu 6-3 la capătul unei ore și 28 de minute de joc. Învingătoarele vor primi un premiu total de 12.300 de dolari şi 280 de puncte WTA, în timp ce învinsele vor încasa 6.400 de dolari şi 180 de puncte WTA.
Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.
Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an.
Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.
Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței.
Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.
Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!