Vive Kielce, în pragul falimentului

Autor: Pompiliu Constantin

Câștigătoarea Ligii Campionilor la handbal masculin în 2016, echipa poloneză Vive Kielce, are mari probleme financiare.

Patronul clubului, olandezul Bertus Servaas, a anunțat că se vede nevoit să reducă bugetul clubului și a făcut apel la autoritățile locale să-l ajute în sponsorizarea echipei.

Jucătorii au fost și ei înștiințați de problemele clubului și au fost de acord cu o diminuare cu 25% a salariilor. 

Clubul polonez a pierdut deja nume importante în această vară, precum Jurecki, Szmal, Bielecki, Strlek și Bombac, pe care încearcă să-i înlocuiască cu tineri talentați.

Chiar și în aceste condiții, patronul clubului susține că existența clubului este amenințată dacă autoritățile locale nu vor oferi un sprijin financiar de un milion de euro.

Bugetul lui Vive Kielce prevăzut pentru sezonul viitor este de trei milioane de euro, însă în calculele făcute de Bertus Servaas intră și banii ceruți autorităților ocale, care nu sunt însă deloc siguri, mai ales că în octombrie vor fi alegeri în Polonia la nivel local și lucrurile se pot schimba.

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.