Autor: Ilie Flaviu
Leonid Carp (21 de ani) și Victor Mihalachi (29 de ani) au reușit o performanță importantă la Campionatele Europene de Kaiac-Canoe de la Belgrad. Cei doi canotori au reușit să obțină medalia de argint.
Carp și Mihalachi, vicecampioni europeni și mondiali în 2017, dar la proba de 500 de metri, au fost calificați direct în finală după ce în a doua serie de calificări au bifat al doilea timp (3:42,045).
Medalia de aur a fost obținută de echipajul german Oeltze – Kretschmer, care deține în acest moment atât titlul european, cât și cel mondial.
O prezenţă în finală şi-au asigurat şi fetele de la kaiacul de dublu, pe distanţa de 1000 de metri. Irina Lauric şi Florentina Caminescu au câştigat seria de calificare (3:49,623)
In peisajul educatiei in continua schimbare, importanta predarii copiilor despre nutritie devine tot mai evidenta.
În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.
Atâta timp cât există o minge care sare și un coș, la Cluj spiritul baschetului va prospera.
Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței.
Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.
Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!