Dunărea Brăila o readuce pe Natasa Krnic și-i prelungește contractul Alinei Vătu

Autor: Maria Sorescu

Dunărea Brăila a terminat pe un dezamăgitor loc 9, astfel că șefii clubului se gândesc la redresare. În acest scop au readus-o pe sârboaica Natasa Krnic, o jucătoare polivalentă, care a contribuit la titlul de vicecampioană al brăilencelor în 2016-2017.

Handbalista de 30 de ani poate să acopere toate posturile de la linia de 9 metri şi a semnat contractul pentru viitorul sezon.

Natasa Krnic a jucat la echipele spaniole AKABA Bera Bera (2006-2009), Elche-Mustang (2009-2011), Mar Alicante (2011-2012) şi la echipa poloneză Vistal Laczpol Gdynia (2012-2013) înainte de a se transfera la CSM Cetate Deva.

În Liga Naţională, Krnic a mai evoluat la Măgura Cisnădie, Danubius Galaţi şi HCM Râmnicu Vâlcea. 

Mă bucur că mă întorc la Brăila. Îmi doresc în primul rând să fiu sănătoasă şi să pot evolua la capacitate maximă. Este foarte important să formăm o echipă competitivă şi să luptăm împreună pentru a face performanţă. Vom munci din greu pentru a avea rezultate notabile şi îi aşteptăm pe brăileni alături de noi", a declarat Natasa Krnic.

O altă mutare importantă este continuarea contractului cu extrema stângă Alina Ramona Vătu. Aceasta va rămâne și în sezonul următor la HC Dunărea Brăila, deși se zvonea că ar putea pleca la Corona Brașov sau CSM Roman.

Ea a fost principala marcatoare a echipei brăilene în sezonul trecut, cu 137 de goluri înscrise. 

Voi munci de două ori mai mult pentru a fi și în acest sezon la fel de eficientă. Mă bucur că mi s-a oferit încrederea să preiau și grupele de junioare IV sezonul trecut, iar în acest an îmi doresc să merg mai departe cu grupul format. Mulțumesc brăilenilor pentru sustinere si ii asteptam alaturi de noi si in urmatorul sezon”, a spus Alina Vătu.
 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 18 Apr. 2024

Naționala de handbal feminin are grupă dificilă la EURO 2024

 Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Aug. 2024

Îndemnurile lui David Popovici și ale antrenorului Adrian Rădulescu pentru copii și părinți

 David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos. 

Autor: Guy Aka Martial / 01 Aug. 2024

Simone Biles, uimitoare în concursul de individual compus de la Jocurile Olimpice

 Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Iul. 2024

David Popovici, supersonic ! Românul, campion olimpic la 200 metri liber

 David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice.