Exclusiv│Interviu cu Claudiu Belu (Astra Giurgiu) despre cel mai bun sezon din carieră, lipsa de comunicare cu Mulțescu și succesul lui Dan Alexa

Claudiu Belu este timișorean, are 24 de ani și joacă la Astra Giurgiu. Fost internațional de tineret, bănățeanul joacă pe postul de fundaș, dar s-a remarcat deseori prin acțiunile sale ofensive, reușind să și marcheze.

În cariera sa, Claudiu Belu a mai trecut pe la Poli Timișoara, Concordia Chiajna și ASA Târgu Mureș. Din 2017 joacă la Astra Giurgiu, unde a fost adus de Marius Șumudică.

Claudiu Belu a jucat în 27 de meciuri în campionat pentru Astra, fiind un om de bază sub comanda lui Edi Iordănescu. Fotbalistul ne-a răspuns cu sinceritate întrebărilor.

Ziarul de Sport: Cum a fost acest sezon pentru tine la Astra ?

Claudiu Belu: A fost un sezon bun pentru mine, poate cel mai bun de când sunt în Liga . Am jucat majoritatea meciurilor, am avut continuitate, am înscris de trei ori și am dat tot atâtea pase decisive.

Ziarul de Sport: Care au fost plusurile și care au fost minusurile acestui sezon pentru tine ?

Claudiu Belu: Să încep cu plusurile. Am pornit de la început pe un drum cu Edi Iordănescu, cu gândul la play-off și ne-a reușit. Am avut mai multă încredere decât în anii anteriori. Am simțit că am o echipă mai puternică alături cu care pot ieși mai mult în evidență. Un minus pentru mine a fost probabil plecarea lui Edi Iordănescu, care a schimbat tot pentru mine în ultimele patru etape.

Ziarul de Sport: Cum a fost să lucrezi cu trei antrenori diferiți într-un timp atât de scurt: Șumudică, Iordănescu și Mulțescu ?

Claudiu Belu: Nu știu cum este să lucrezi cu trei antrenori pentru că eu am lucrat doar cu doi, Marius Șumudică și Edi Iordănescu. Pe cel de-al treilea nu îl consider un antrenor cu care am lucrat.

Ziarul de Sport: Ținând cont de antrenorii enumerați mai sus, ce stil tactic ai simțit că ți se potrivește cel mai bine ?

Claudiu Belu: Pentru calitățile mele, cred că cel mai bun sistem este 3-5-2. L-am jucat cu Șumudică, dar mă simt bine în orice sistem, pentru că oricum urc foarte mult.

Ziarul de Sport: Care crezi că a fost cel mai bun meci al tău în acest sezon ?

Claudiu Belu: Nu pot spune că am un meci în minte. Au fost multe meciuri bune, dar cred că meciul cu Botoșani, terminat 2-1 pentru noi, când am scos un penalty și am înscris golul decisiv în minutul 85 a fost foarte important pentru economia play-off-ului.

Ziarul de Sport: Ai scăpat la timp de la Târgu Mureș. Ce ai simțit odată cu dispariția acestei echipe ?

Claudiu Belu: Da, am scapat, să zic așa, de la Târgu Mureș, pentru că aveam în contract că la orice ofertă scrisă pot părăsi echipa. Prea multe nu am simțit, pentru că nu am apucat să stau prea mult acolo. Era o situație foarte grea, erau jucători neplătiți de 6-7 luni.

Ziarul de Sport: Ai apucat să iei vreun salariu de la Târgu Mureș ?

Claudiu Belu: Eu cât am stat am luat un salariu în șase luni, însă se găseau câteodată soluții pentru a ne face puțin fericiți după o victorie.

Ziarul de Sport: La finalul acestui sezon, o altă echipă la care ai jucat, Poli Timișoara, a retrogradat. Cum ai trăit momentul ? Ai mai ținut legătura cu cei de acolo ?

Claudiu Belu: Din păcate, Timișoara a retrogradat din nou și îmi pare rău ca au ajuns iar în Liga 2. Cineva greșește grav acolo pentru că nu se găsesc soluții. La fel și arbitrii. Eu nu am vazut niciodată asemenea greșeli de arbitraj și nu știu de ce nu se mai iau măsuri împotriva lor, cum se făcea în anii trecuți. Dar, din păcate, Poli este căzută și nu se mai poate face nimic. Îmi pare rău de foștii colegi.

Ziarul de Sport: Un antrenor cu care ai lucrat, Dan Alexa, a promovat în Liga 1 cu Dunărea Călărași ? Cum prevezi viitorul duel cu Dan Alexa și oamenii lui ?

Claudiu Belu: Mă bucur pentru Dan, pentru performanța pe care a făcut-o. Nu a mai reușit nimeni să promoveze Dunărea în prima ligă și sunt sigur că numai el putea să o facă. A luat echipa din partea a doua a clasamentului și a adus-o în Liga 1. Sper să reușească să facă o echipă competitivă și pentru Liga 1 și să dovedească din nou că este un antrenor bun.

Ziarul de Sport: Cu cine vei ține la Cupa Mondială ?

Claudiu Belu: Nu am o favorită certă. Vreau să văd spectacol de la Neymar, Messi și Cristiano. În rest, să câștige cea mai bună echipă. 

 

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.