Politica influențează sportul. Moment istoric la Mondialele de tenis de masă: Coreea de Sud își unește forțele cu Coreea de Nord

Autor: Maria Sorescu

Campionatele Mondiale de tenis de masă din Suedia ne oferă un moment inedit. Coreea de Sud şi Coreea de Nord vor forma o echipă unificată deși ar fi trebui să se dueleze în sferturile de finală.

Astfel, cele două ţări surori au decis să nu concureze una împotriva celeilalte și au solicitat permisiunea de a alinia o echipă comună pentru semifinalele CM 2018.

Ultima oară când Coreea de Sud şi cea de Nord s-au prezentat cu o echipă unificată la Mondialele de tenis de masă s-a întâmplat în 1991, la Chiba (Japonia), unde coreencele au produs surpriza competiţiei, cucerind aurul după ce au învins campioana en titre, China.

Pasul amintit vine după ce liderii din Coreea de Nord şi cea de Sud s-au întâlnit și au demarat tratativele pentru o relație mai bună în peninsulă.

Decizia de la Mondialele de tenis de masă, de a forma o echipă unificată, a fost realizată pe baza unui acord tripartit între reprezentanţii Federaţiilor de tenis din Coreea de Nord, Coreea de Sud şi cei ai ITTF.

Este al doilea moment de unificare sportivă din acest an, după ce, la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, cele două Corei au aliniat o echipă unificată de hochei pe gheaţă și au defilat împreună la ceremonia de deschidere. 

Poate te interesează şi:

Autor: Guy Gama Martial / 25 Mai 2025

Bernadette Szőcs scrie istorie pentru România! Argint alături de Sofia Polcanova la Mondialul de tenis de masă din Doha

 O pagină de istorie a fost scrisă în tenisul de masă românesc la Campionatul Mondial.

Autor: Dan Voinea / 27 Iun. 2023

Aur pentru Bernadette Szocs la Jocurile Europene

Pe podium a urcat și Eliza Samara.

Autor: Nicolae Comănescu / 02 Iun. 2023

Tinerii cu potențial sportiv din România pot aplica pentru finanțare la a 18-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor

 Programul MOL de promovare a talentelor oferă anual sprijin financiar tinerilor sportivi cu rezultate foarte bune.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.