Prezentarea noului sezon din Formula 1. Mercedes, Ferrari și Red Bull, pe picior de egalitate

Autor: Andrei Szabo, Daian Cutu

UPDATE/  Formula 1 se va vedea și în România, pe canalele Digisport și TelekomSport, pentru următorii doi ani!

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sezonul 2018 al Formulei 1 debutează în acest week-end, la Melbourne, într-un anonimat cvasitotal în media din România, mai ales după ce nici Digi Sport sau Telekom Sport nu au achiziționat drepturile TV pentru competiție.

Ediția aceasta a „Marelui Circ” vine cu multe noutăți în regulament, ceea ce a echilibrat lupta la vârf. Astfel, specialiștii estimează că Mercedes, Ferrari și Red Bull sunt la un nivel tehnologic asemănător.

În primul rând, Formula 1 pornește la drum cu un nou proprietar Liberty Media, fără fetele care însoțeau piloții (grid girls), dar cu două noi compoziții pentru pneurile Pirelli. Cea mai moale compoziție este hypersoft (roz), în timp ce superhard (portocaliu) a devenit cea mai dură compoziție.

O altă schimbare importantă privește monoposturile, care vor fi echipate cu sistemul Halo, care are rolul de a proteja în special capul pilotului la impactul cu diverse obiecte. Acest dispozitiv Halo cântărește șase kg și va solicita mai mult piloții.

Avem noutăți și în privința driverilor. Pe grila de start din acest sezon îi vom vedea și pe Sergey Sirotkin, care îl înlocuiește pe Felipe Massa, la Williams, pe Charles Leclerc, care va debuta la Sauber, dar și pe Pierre Gasly și Brendon Hartley, ambii la Toro Rosso.

Piloții sunt limitați la folosirea a trei unități de propulsie pe parcursul unui sezon fără să fie penalizați pe grila de start. Cât privește penalizările, acestea au fost simplificate: orice penalizare de minim 15 poziții va avea ca efect obligativitatea de a începe cursa din spatele grilei. Nu se va mai ține seama de penalizări de 30 sau 40 de locuri.

O altă modificare se referă la situația în care o cursă este întreruptă prin steag roșu. Directorul evenimentului  poate impune așezarea piloților pe grila de start și efectuarea unui nou start static, în locul startului din spatele Safety Car-ului.

În România, spectatorii Formulei pot urmări competiția pe canalul german RTL, disponibil pe platformele RCS-RDS și UPC. În scurt timp, Formula 1 a anunțat că va lansa un serviciu prin care va transmite în direct pe internet toate cursele unui sezon competițional. Noul serviciu se va numi F1 TV Pro și va fi disponibil și în România.

La nivel de etape, noutățile sunt reprezentate de cursele din Franța și Germania. Marele Premiu al Franței se va desfășura pe 24 iunie la Le Castellet, pe circuitul Paul Ricard, fiind primul dintr-o serie de șapte curse organizate în Europa pe durata verii.

Și Hockenheim revine în calendar, acolo urmând să se desfășoare Marele Premiu al Germaniei pe 22 iulie, între cursele de la Silverstone și Hungaroring.

Absența notabilă din calendar este reprezentată de Marele Premiu al Malaeziei, circuitul de la Sepang desfășurându-și ultima cursă de Formula 1 în 2017.

Calendarul sezonului 2018 în Formula 1:

25 martie 2018 - Melbourne -  Australia
8 aprilie 2018 - Sakhir - Bahrain
15 aprilie 2018 - Shanghai - China
29 aprilie 2018 - Baku - Azerbaidjan
13 mai 2018 - Barcelona - Spania
27 mai 2018 - Monaco - Monaco
10 iunie 2018 - Montreal - Canada
24 iunie 2018 - Le Castellet - Franța
1 iulie 2018 - Spielberg - Austria
8 iulie 2018 - Silverstone - Marea Britanie
22 iulie 2018 - Hockenheim - Germania
29 iulie 2018 - Budapesta - Ungaria
26 august 2018 - Spa-Francorchamps - Belgia
2 septembrie 2018 - Monza - Italia
16 septembrie 2018 - Singapore - Singapore
30 septembrie 2018 - Soci - Rusia
7 octombrie 2018 - Suzuka - Japonia
21 octombrie 2018 - Austin - SUA
28 octombrie 2018 - Mexico City - Mexic
11 noiembrie 2018 - Sao Paulo - Brazilia
25 noiembrie 2018 - Yas Marina - Abu Dhabi

Echipele favorite sunt Mercedes (Lewis Hamilton și Valteri Bottas), Ferrari (Sebastian Vettel și Kimi Raikkonen) și Red Bull (Fernando Alonso și Stoffel Vandoorne).

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 22 Oct. 2023

Formula 1: Verstappen, la a 50-a victorie în Marele Circ. Ce înseamnă acest lucru ?

 Max Verstappen a obținut cea de-a 50-a victorie în Formula 1 și a glumit.

Autor: Nicolae Comănescu / 12 Oct. 2023

Bernie Ecclestone, condamnat la 17 luni de închisoare cu suspendare și plata a 750 de milioane de euro

 Bernie Ecclestone este unul dintre fondatorii Formulei 1, competiție pe care a dus-o la un nivel înalt de popularitate.

Autor: Mihai Constantin / 19 Iun. 2023

Verstappen si restul lumii. Olandezul de la Red Bull a bifat a sasea victorie a sezonului in MP al Canadei

 Max Verstappen continua sa faca legea pe circuitele de Formula 1 si se indreapta cu pasi repezi spre al treilea titlu consecutiv in Marele Circ.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.