Analiză/ De ce este SCM Craiova o echipă pe val?

Autor: Viorel Berbece

 SCM Craiova a reușit, la primul său sezon în Cupa EHF, un lucru extraordinar, să pătrundă în careul de ași, după un drum plin de obstacole importante. În plus, în campionat sunt șanse mari ca gruparea antrenată de Bogdan Burcea să obțină cea mai bună clasare din istorie, echivalentă cu titlul de vicecampioană. Dar care sunt secretele acestui progres fantastic al echipei craiovene?

Transferuri foarte bune - În pauza dintre sezoane, SCM Craiova a pierdut o singură piesă importantă, pe pivotul francez Landre. În schimb, a reușit să păstreze nucleul dur al echipei. Și a plusat prin aducerea unor jucătoare cu experiență, precum Vizitiu, Tudor sau Klikovac. Și mai admirabil este că trupa olteană a promovat și handbaliste tinere, precum Lung, Popescu, Colac și chiar Pricopi, care fiecare și-au adus contribuția la acest traseu puțin scontat al Craiovei în Europa și Liga Florilor.

Bancă stabilă și dornică de performanță - Trio-ul Bogdan Burcea - Grigore Albici - Dumitru Berbece pare să fi adus acel plus de stabilitate pe banca tehnică, de care SCM Craiova avea nevoie pentru a progresa. Dacă primul mandat al lui Burcea a fost unul fără mai realizări, în schimb acum tehnicianul s-a întors la Craiova dornic să demonstreze că este capabil de lucruri mari și, trebuie spus, din 2016 încoace așa au și stat lucurile la SCM, cu echipa crescând în joc și performanțe de la lună la lună. Anul trecut, echipa s-a clasat pe locul 4 în Liga Florilor și a atins faza 16-milor în Cupa Cupelor. Acum, Craiova are șanse mari de a prinde chiar o finală europeană și un loc în liga națională!

Individualități de excepție, dar și forța grupului - Trebuie spus din start că principalele artizane din teren ale lucrurilor extraordinare care se întâmplă în ultimul timp la Craiova sunt Valentina Ardean Elisei și Cristina Florianu. La 35 de ani, „Alice” vine cu acel bagaj imens de experiență, dar și cu goluri, nu mai puțin de 34 în acest sezon de Cupa EHF. Cristina este brațul forte, și la propriu, și la figurat, iar cele 49 de reușite din Cupa EHF stau mărturie calităților unei jucătoare care ar fi trebuit să apară mai devreme în circuitul echipei naționale.

Dar trebuie notat faptul că SCM Craiova impresionează mai ales prin forța grupului. Altfel, revenirile fantastice din meciurile cu Brest și Lada Togliatti sau victoria cu CSM București, pentru a nota doar câteva reușite, nu ar fi fost posibile. A fost nevoie (și) de poarta sigură oferită de trioul Dumanska-Stanciu-Lung, de golurile venite din cealaltă extremă, de la Nikolic (24 de goluri în Cupa EHF), momentele de inspirație ale Patriciei Vizitiu și ale lui Ana Maria Țicu (ambele cu câte 16 goluri în Europa în acest sezon), de zbaterile Bobanei Klikovac pe semicerc (15 goluri în Cupa EHF), pentru a nota doar câteva dintrele elemente care s-au legat sau s-au completat între ele pentru ca SCM Craiova să atingă performanțele din acest sezon.

Suportul publicului - Este cunoscut faptul că în Sud totul se trăiește altfel. Iar faptul că publicul craiovean a adoptat o echipă fondată abia în 2006 (poate și datorită sălii noi din Bănie) a ajutat mult echipa, mai ales în momentele dificile. 

De ce este important de remarcat evoluția Craiovei din acest sezon chiar înainte de a vedea finalitatea lui? Pentru că, indiferent dacă SCM-ul va prinde o finală europeană sau nu, sau un titlu de vice-campioană națională, trupa lui Bogdan Burcea a demonstrat că se poate face performanță și cu o echipă formată aproape în întregime din jucătoare din România, cu bani nu foarte mulți, dar cu o strategie de transferuri bine pusă la punct și mai multă răbdare cu banca tehnică.

Și, cine știe, cu un sponsor mai potent alături și încă niște transferuri inspirate, poate că vom avea o rivalitate benefică SCM-CSM în viitor, în liga internă, cu beneficii și pe plan extern din partea celor două echipe care ne reprezintă bine în Europa...

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.