Lup Împărat și calificările de aur

Autor: Viorel Berbece

Ionuț Lupescu este văzut de majoritatea oamenilor de fotbal drept un veritabil salvator, iar experiența sa de jucător și apoi de oficial UEFA pare a fi garanția succesului, dar oare va fi așa?

„Kaiserul” a fost un om care a apărut de foarte puține ori în presă, spre diferență de pildă de fostul șef al fotbalului românesc, Mircea Sandu sau de partenerul său de-o viață în conducerea sportului-rege de la noi, Mitică Dragomir. De aceea, suprinde poate această candidatură din partea unui om care a fost mai degrabă implicat în conducerea fotbalului european, decât cel mioritic. Surpriză plăcută? Fără doar și poate, întrucât actualul președinte Răzvan Burleanu nu avea contracandidat pentru alegerile din aprilie.

Dar de ce ar trebui Burleanu să plece din fruntea FRF? Motivele ar fi mai multe și niciunul anume. Poți să îi reproșezi numirea lui Daum, dar adevărul e că poate cu puțin mai mult noroc, neamțul ar fi putut face o treabă bună la națională, după modelul De Biasi, în Albania. Nu a fost să fie, realitatea din teren nu a fost precum cea din CV, iar România a ratat în mod clar o calificare ce părea oarecum accesibilă la prima vedere.

Poți să îi reproșezi și necalificările de la tineret și juniori, dar oare au mers aceste segmente mai bine și în precedenta guvernare? Ba mai mult, dacă este să găsim o bilă albă pentru mandatul lui Burleanu, am putea spune că activitatea condusă de Cătălin Parfene în departamentul de scouting al FRF a dus la descoperirea multor talente românești, prin Europa, dar nu numai, lucru care începe ușor ușor să se vadă (vezi naționala de tineret, dar nu numai).

Dar ce îi se reproșează cel mai des lui Răzvan Burleanu, iar aici trebuie spus că băcăuanul a fost și este mult mai atacat decât a fost predecesorul său, este că nu-i un om de fotbal în adevăratul sens al cuvântului, ci un politruc, care a căutat să-și facă imagine cu ajutorul FRF. Că a promis multe, dar că respectivele promisiuni au fost mai degrabă luate din manualul de științe politice de la SNSPA, decât din ghidurile de bună practică din fotbalul european. Că putea fi măcar un bun manager, ceea ce de multe ori ajută o federație mai mult decât un fost sportiv, dar că nu a fost. Nici măcar din punct de vedere financiar, dacă performanțele au lipsit, ca și pe finalul mandatului „Nașului”.

Și atunci schimbare să fie, în cazul în care într-adevăr Ionuț Lupescu reușește să-i convingă mai ales pe cei din fotbalul mic că el este mai indicat decât Burleanu pentru șefia FRF. Ce va urma sau ce trebuie să urmeze într-un ipotetic mandat al mult doritului Împărat?

În primul rând, Lupescu trebuie să-și construiască o echipă de adevărat profesioniști, de ce nu chiar și importați de prin afară, întrucât mulți dintre susținătorii săi au avut cariere frumoase în fotbal, dar ca jucători, nu neapărat ca manageri. Iar această echipă trebuie să gândească un plan de redresare rapidă a fotbalului românesc, cât și unul pe termen lung, prin care acesta să se ridice la nivelul 1994, dacă vreți, deși multe date s-au schimbat de atunci la nivel mondial.

Există oarece temeri că o venire a luI Lupescu în fruntea Federației ar putea însemna o revenire în scenă a anumitor agenți de jucători, care ar dicta selecția la naționalele României. Și de acest lucru va trebui fostul jucător al lui Dinamo să se ferească, întrucât ar însemna o întoarcere la practici care au compromis mai multe generații de fotbaliști și calificări în mandatul lui Mircea Sandu.

Sectorul juvenil ar trebui să fie prioritatea numărul 1 pentru noul președinte, iar în acest sens nu ar fi rău ca Lupescu, după modelul german atât de drag lui, să impună cluburilor din Liga 1 măcar să aibă fiecare câte o academie. Obligativitatea folosirii juniorilor a fost o măsură bună luată de actuala putere, dar nu suficientă, astfel încât Lupescu și compania vor trebui să găsească soluții și mai eficiente de integrare a tinerelor talente în activitatea de zi cu zi a cluburilor.

Cel mai important lucru, credem noi, este redarea încrederii în viitorul fotbalului românesc. Din reflex, lumea încă mai urmărește meciurile echipei naționale, însă pasiunea pentru „tricolori” se stinge încet, încet, cu fiecare ratare. E nevoie de măcar un strop din încrederea aceea pe care Lupescu și mai iubiții săi colegi ne-o transmiteau, dorința aceea de victorie care se simțea de la imn. Ca să parafrazăm imnul național, e nevoie să ne deșteptăm și să ne aducem aminte cine am fost. Are calificările necesare Lupescu pentru a conduce Federația. Pare că da. Va aduce el și calificările mult dorite? Rămâne de văzut, începând cu luna aprilie a acestui an...