Echipa tip a fotbaliștilor retrași în 2017

Autor: Nicolas Grama

Anul 2017 a consemnat numeroase retrageri fotbalistice în plan intern, dar și extern.

Dacă în România, au pus ghetele în cui jucători precum Dan Roman, în afara țării noastre am consemnat nume cu un CV mai bogat.

Jurnaliștii de la So Foot au alcătuit chiar o echipă tip a fotbaliștilor retrași, care arată astfel:

Portar: 

Tano Zunino (Tango FC, 82 ani). Echipa începe cu un nume neașteptat în poartă, despre care nici noi nu auzisem, dar despre care confrații din Hexagon ne-au lămurit. Zunino s-a retras în ianuarie după 70 de ani de activitate.

Fundași: 

Philipp Lahm (Bayern Munich, 34 ani). Are o Cupă Mondială, o Ligă a Campionilor și opt titluri de campion în Germania.

Martín Demichelis (Malaga, 37 ani). Înainte de a se retrage de la clubul andaluz, argentinianul  a mai evoluat pentru cluburile Bayern Munchen, Atletico Madrid sau Manchester City.

Joan Capdevila (Santa Coloma, 39 ani). Nu a primit elogiile pe care le merita, dar de-a lungul carierei s-a dovedit a fi mereu important pentru echipele de club sau pentru naționala Spaniei.

Maxwell (PSG, 36 ani). Brazilianul a cucerit 34 de trofee în carieră și a trecut pe la cluburi precum Ajax, Inter, Barcelona sau PSG.

Mijlocași:

Kaká (Orlando City, 35 ani). Ultimul fotbalist care a câștigat Balonul de Aur înainte de Cristiano Ronaldo și Messi, în 2007. Printre altele a jucat pentru AC Milan și Real Madrid.

Andrea Pirlo (New York City, 38 ani). Poate cel mai cunoscut număr 6 din istoria fotbalului italian, Pirlo s-a remarcat în tricoul lui Inter, Milan și Juventus.

Xabi Alonso (Bayern Munchen, 36 ani). Campion mondial cu naționala Spaniei, mijlocașul a trecut pe la Real Sociedad, Bayern Munchen, Liverpool sau Real Madrid, fără a fi considerat vreun mercenar.

Frank Lampard (39 ani). A jucat 13 ani pentru Chelsea și a fost un lider în teren, deși poate nu foarte inventiv, însă cu siguranță combativ.

Atacanți:

Francesco Totti (Roma, 41 ani). A evoluat pentru un singur club, lucru rar în ziua de azi. A bifat 786 de meciuri pentru echipa capitolină.

Dirk Kuyt (Feyenoord, 37 ani). A fost atacant central, extremă, mijlocaș și chiar fundaș lateral, iar pe toate le-a făcut cu brio olandezul.

Rezerve: Joey Barton (Burnley, 35 ani), Zé Roberto (Palmeiras, 43 ani), Kim Källström (Djurgårdens IF, 35 ani), Esteban Cambiasso (Olympiakos, 37 ani), Tomas Rosický (Sparta Praga, 37 ani).

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Mar. 2024

Xabi Alonso și recunoștința față de Leverkusen

 Xabi Alonso a pus capăt oricăror speculații legate de viitorul său.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!