Autor: Nicolas Grama
Răzvan Burleanu și oamenii săi din Federația Română de Fotbal au inițiat o propunere de reglementare legislativă pentru ca federațiile sportive din România să beneficieze de „drepturile care li se cuvin'' din pariurile sportive.
Propunerea a avut parte imediat de reacții de revoltă din partea reprezentanților caselor de pariuri.
Președintele Asociației organizatorilor de jocuri de noroc Rombet, Dan Ghiță, a afirmat că Federația Română de Fotbal „nu are interes să susțină sportul, ci interese''
„Federația Română de Fotbal pretinde că i se cuvine să încaseze bani din dreptul de proprietate asupra ... necunoscutului, pentru că rezultatele competițiilor sportive sunt aleatorii, neștiute. Federațiile dețin drept de proprietate intelectuală și există prevederi legale în vigoare ca aceste drepturi înregistrate să fie închiriate, date spre folosință, etc., prin urmare, invocarea nevoii de reglementare în această zonă a FRF nu se susține. Mai mult decât atât, o eventuală forțare a adoptării respectivelor modificări legislative ar echivala cu legiferarea unui ajutor de stat acordat unor entități private. FRF este entitate de drept privat, iar Uniunea Europeană interzice orice tip de ajutor de stat'', susține Dan Ghiță, care a mers mai departe cu explicația.
„Cred că cel mai clar exemplu ar fi Loteria Română: toate veniturile acesteia ajung la bugetul de stat, iar statul ar renunța la o parte din ele în favoarea unor entități private", a declarat Dan Ghiță, președintele Rombet.
Acesta a încercat să demonteze punct cu punct argumentele celor de la FRF.
„În plus, în oferta de pariere a operatorilor se află și evenimente non-sportive, respectiv economice, politice, sociale, numere etc. Întrebarea este cine va deține dreptul de proprietate intelectuală pentru acest gen de evenimente, drept pe care acum FRF îl invocă pentru a argumenta forțarea adoptării respectivelor modificări în lege. Tot pentru a-și motiva demersul, FRF aduce în discuție faptul că banii obținuți vor fi folosiți pentru dezvoltarea sportului la nivel de copii și juniori, la dezvoltarea sportului de masă. Rombet ține să readucă în atenție că activitatea de jocuri de noroc este, conform legislației în vigoare, taxată mai mult decât orice altă activitate economică, iar 7% din aceste taxe se redirecționează prin lege pentru a susține sportul, educația și cultura. Banii sunt redistribuiți de stat după cum urmează: 1% la Ministerul Culturii pentru Fondul cinematografic și pentru Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, 2% la Ministerul Educației Naționale, 2% la Ministerul Tineretului și Sportului și 2% Ministerului Sănătății pentru suplimentarea sumelor privind Programul de reabilitare al spitalelor'', mai precizează reprezentantul Rombet.
Noua ediţie a Superligii va începe pe 13 iulie.
Cătălin Cîrjan a semnat cu Dinamo. În urmă cu un an o lăsa pe Arsenal pentru a fi împrumutat la Rapid.
Echipa de fotbal Rapid are un nou președinte.
David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos.
Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice.