Viorel Bubău și calul Helios, campioni naționali la săritura în înălțime

Autor: Nicolas Grama

Baza hipică a orașului brașovean Prejmer a găzduit în aceste zile finalele Campionatului Național de Călărie, sărituri peste obstacole.

Sub cupola Federaţiei Ecvestre Române împreună cu Clubul Sportiv Ecvestru 163 Plopi, cinci categorii și-au desemnat câștigătorii.

Astfel că au fost întreceri pentru Copii, Juniori 16 ani, Tineret, Forţă şi Grand Prix România.

Sportivul mureşean Viorel Bubău şi calul Helios, legitimați la Clubul de Echitaţie „Scorillo” Sântana de Mureș, au cucerit titlul de campioni ai României.

Ei au reușit o săritură de 1,90 metri, în finala de Forţă, adică de săritura în înălțime.

Poate te interesează şi:

Autor: Maria Sorescu / 30 Mar. 2020

Jocurile Olimpice de la Tokyo au anunțat noile date de disputare

 De la înfiinţarea jocurilor moderne, în 1896, este pentru prima oară când acestea sunt amânate pe timp de pace. 

Autor: Andrei Szabo / 30 Sept. 2018

VIDEO / Voleibaliștii lui SWD Powervolleys Düren, antrenament inedit

 SWD Powervolleys Düren este una dintre cele mai puternice echipe din Europa. 

Autor: Andrei Szabo / 23 Apr. 2018

Spectacol pe cai mari. Rezultatele de la Herneacova National Jumping

 Banatul a fost centrul hipic al țării în ultimele zile. Localitatea timișeană Herneacova a găzduit un concurs cu participare internaţională.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.