Interviu exclusiv cu atleta Raissa Andreea Hojda. O discuție sinceră despre sacrificii, lipsuri, dar și despre modele și viitor

Autor: Viorel Berbece

La doar 16 ani, atleta timișoreană Raissa Andreea Hojda este o sportivă cu un discurs matur și echilibrat. Iar asta vine ca un bonus pe lângă performanțele sale!

Anul acesta, Raissa Andreea a fost una dintre protagonistele delegației României la Festivalul Olimpic al Tineretului European, ea reușind să obțină medalie de bronz de la Gyor în proba sa preferată, 800 metri.

Înainte de asta, tânara sportivă a participat la Campionatul Mondial de Juniori, ținut într-o țară care iubește atletismul, Kenya. Acolo, atleta legitimată la LPS Banatul a reușit o figură frumoasă pentru o debutantă, acumulând de asemenea și o experiență foarte importantă pentru viitor.

Aceste performanțe vin după ce în anul 2016 a fost campioană națională în aer liber la toate cele trei categorii de juniori, 1, 2 și 3 (ea fiind junioară 3, celelalte categorii fiind pentru vârste mai avansate).

Anul acesta, pe lângă performanțele menționate adineaori, ea a devenit campioană balcanică de juniori 2 și a obținut locul 4 la Campionatul Balcanic de juniori 1. Acestea pe lângă clasările pe podium la concursurile naționale, lucru care a devenit o obișnuință pentru ea.

Cum Ziarul de Sport caută mereu să vă prezinte tinere speranțe ale sportului românesc, interviul cu una dintre cele mai de perspective atlete ale noastre a venit firesc. A reieșit o discuție matură și sinceră despre sacrificiile și lipsurile din atletismul românesc, dar și despre modele de urmat și despre viitor.

Ziarul de Sport: Un an foarte bun, încununat cu o medalie la FOTE, dar și multe personal best-uri. Cum se explică saltul valoric pe care l-ai făcut?

Raissa Andreea Hojda: De obicei în spatele rezultatelor stau doi factori importanți: doamna Simona Șerban și domnul Raymond Gulyas, cei care  m-au antrenat de când am început atletismul, iar al doilea factor este munca.

Ziarul de Sport: Cum a fost primul tău Campionat Mondial, ca și concurs, dar și ca experiență? Crezi că se putea mai mult sau calificarea în semifinale era obiectivul tău de la bun început?

Raissa Andreea Hojda: Am avut multe emoții, pentru că, totuși, reprezentam România! Un pic m-a incomodat clima și altitudinea (acolo era anotimp de toamnă-iarnă). Obiectivul meu era practic calificarea în finală, ceea ce nu am reușit să duc la bun sfârsțit (a trebuit să mă mulțumesc cu locul 9), dar a fost o experiență nouă și din care sper să învăț multe pentru ca pe viitor să obțin rezultate cât mai bune.

Ziarul de Sport: De ce atletism și nu oricare alt sport? Cum ai ajuns să-l practici?

Raissa Andreea Hojda: Am făcut mai întâi înot patru ani, apoi am concurat la biatlon și triatlon, fiind și campioană națională la aceste discipline. La unul dintre concursuri, după proba de alergare, a venit la mine doamna Constantina Diță și m-a întrebat dacă mai alergasem până atunci și dacă aș vrea să încerc. Am zis că nu știu și că o să mă mai gîndesc, iar după vacanță, în toamna lui 2012 am început să fac antrenamente la atletism.

Ziarul de Sport: Ce model de sportivă ai și de ce?

Raissa Andreea Hojda: Sunt mai multe sportive ce m-au impresionat: Constantina Diță, Gabriela Szabo, Maricica Puică și altele. Modelul meu în atletism totuși rămâne Doina Melinte, cea care a realizat 18 recorduri naționale, 13 europene și patru mondiale. Este una dintre cele mai mari campioane ale atletismului românesc!

Ziarul de Sport: Putem spune că 800 metri este proba ta preferată? Pe ea ai vrea să te specializezi sau e prea devreme pentru asta?

Raissa Andreea Hojda: Este într-adevăr proba mea preferată și aș zice că da, chiar vreau să mă specializez pe aceasta. Dar am în vedere și o altă probă, cea de 1500 metri. Totuși, nimic nu se compară cu 800 metri!

Ziarul de Sport: Cum arată o zi din viața ta de sportiv? Mai ai timp și pentru școală?

Raissa Andreea Hojda: Ziua începe cu orele de la școală, de obicei până la ora două. După  aceea reușesc doar să mă duc să mă schimb și să pornesc spre antrenamentul ce începe la ora patru. Apoi ajung acasă și încep temele până noaptea la 12 sau chiar mai mult. E bine să am o altă alternativă, având în vedere că nu se poate face sport toată viața sau se poate întâmpla oricând o accidentare.

Ziarul de Sport: Cum vezi tu viitorul atletismului românesc? Pentru că trecutul este unul plin de lauri, iar prezentul mai degrabă gri...

Raissa Andreea Hojda: Avem mulți sportivi buni, care își doresc să facă performanță și foarte mulți antrenori implicați. Dacă ar fi condiții mai bune de antrenament și rezultatele clar ar fi mult mai bune. Am colegi care se antrenează în parcuri. Asta pentru că, atunci când plouă, stadionul este o adevarată mlaștină. Puține cluburi au săli pentru antrenament pe perioada de iarnă (nici eu nu am, vă marturisesc sincer) și nu este normal să îmi curețe culoarul de zapadă domnul antrenor Raymond Gulyas sau la -20 de grade să stea în frig și ger, pe ploaie sau vânt, cu mâna pe cronometru. Să avem acces la bazin sau alte locuri pentru refacere măcar!

Ziarul de Sport: Care este marele tău vis? O medalie olimpică, să bați un record mondial sau să îți fie alăturat numele în galeria de mari atlete din România?

Raissa Andreea Hojda: Cred că orice sportiv își dorește o medalie olimpică sau mondială sau și mai mult să audă imnul țării sale! Pentru toți sportivii acesta cred că este cel mai frumos vis, cu care adorm sau se trezesc dimineața și pentru care muncesc pe căldură sau ger.

Ziarul de Sport: Cum este relația ta cu doamna Șerban? Mai ales că o vezi mai des decât pe părinți, nu?

Raissa Andreea Hojda: Este o doamnă de nota zece, înțelegătoare și care, da, este alături de mine în fiecare zi sau dânsa sau domnul Gulyas . Este o antrenoare deosebită și foarte capabilă și implicată, de aici opțiunea mea de a da la liceu în Timișoara, pentru a mă antrena împreună cu dânsa sau soțul acesteia, antrenorul Raymond Gulyas. Altfel aș fi ales un liceu militar, probabil cel de la Alba Iulia!

Ziarul de Sport: Și legat de ultima întrebare: viața de sportiv de performanță înseamnă deseori neglijarea vieții personale. Ești dispusă să faci acest sacrificiu în numele marii performanțe?

Raissa Andreea Hojda: Da, am început de mult cu sacrificiile pentru sport, de trei ani de zile la ziua mea de naștere concurez, de exemplu. Chiar și la banchetul de terminare a clasei a opta am stat doar trei ore pentru că a doua zi de dimineață trebuia să plec la un cocurs. Nu prea am timp liber și renunț de cele mai multe ori la ieșiri sau chiar vacanțe, lucru obișnuite de fapt pentru un sportiv.

Ziarul de Sport: Paris, Los Angeles, poate chiar și Tokyo înaintea lor. O vedem pe Andreea Raissa Hojda la televizor, concurând la cel mai înalt nivel?

Raissa Andreea Hojda: Doamne, eu sper, vă dați seama că îmi doresc foarte mult lucrul acesta! De aceea fac sport și sper să reușesc să obțin rezultate cât mai bune.

Ziarul de Sport: În final, un mesaj pentru toți susținătorii tăi, dar și pentru toți fanii atletismului românesc!

Raissa Andreea Hojda: Fiindcă este un sport frumos încercați să îl iubiți la fel de mult ca fotbalul și încă o dată vă mulțumesc pentru susținerea voastă, pentru toate mesajele primite sau postate. Sper pe cât posibil să nu vă dezamăgesc!

FOTO: Sporty

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Oct. 2023

Maratonul Internațional București a fost câștigat de marocanul Mohamed Chaboud

 Peste 15 000 de oameni au alergat la Maratonul Internațional București.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Oct. 2023

ANALIZĂ / India vrea să organizeze Jocurile Olimpice din 2036. Care sunt atuurile sale

 India are o economie în creștere și o populație care vrea să simtă acest lucru. 

Autor: Nicolae Comănescu / 09 Oct. 2023

Cartea "Forţa femeilor în sport", un volum care poate inspira tinerele generații

 Muzeul Sportului din Capitală a găzduit lansarea volumului "Forţa femeilor în sport".

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.