Interviu exclusiv cu atleta Claudia Bobocea: Îmi doresc o medalie la Tokyo, dar cum voi putea eu oare să mă apropii de ea?

Autor: Viorel Berbece

Claudia Bobocea (CSA Steaua / CSM Sf. Gheorghe) este una dintre surprizele frumoase ale sportului românesc din acest an.

Atleta de 25 de ani ne-a vorbit în exclusivitate despre bucuria de a concura cu cele mai bune atlete din lume.

Claudia Bobocea ne-a explicat sacrificiile pe care le face și nu în ultimul rând ne-a expus nemulțumirile sale, care reflectă condiția sportivului din România.

ZdS: În ultimii doi ani, nivelul tău a crescut remarcabil. Cine și ce stă în spatele acestui salt valoric impresionant al tău?

C.B: Rezultatele obținute în ultimii doi ani, așa cum ați remarcat și dumneavoastră, reprezintă un cumul de factori obținuți în urma muncii mele din ultimii opt ani. Întotdeauna în spatele acestor rezultate s-a aflat o echipă cu care am început să colaborez și care și-a schimbat componența (pe alocuri) în ultimii doi ani. Aceasta este formată din: antrenorul Anghel Valentin, de la INCS București (laboratorul de fiziologie, biomecanică și biochimie), fizioterapeutul Joao Martins, profesorii Carlos Afonso și Ricardo Minhalma, managerul José Praia și doctorul Alisa Ciupercă. În plus, cu siguranță mutarea mea în Portugalia de acum cinci ani a adus un plus performanței mele, atât prin colaborarea cu staff-ul mai înainte amintit, cât și a condițiilor de antrenament.

ZdS: Ai și vreun alt motiv pentru care ai ales să locuiești în Portugalia și de asemenea să te antrenezi acolo și nu în România? 

C.B: Pe lângă condițiile oferite de acest loc (Monte Gordo), am fost foarte dezamăgită de atitudinea FRA vis-a-vis de performanță, de subiectivismul cu care tratează sportivii și de imposibilitatea unui dialog constructiv și benefic ambelor părți. Mie nu îmi place să trăiesc în mediocritate, m-am născut, am crescut, sunt și voi muri un om liber!

ZdS: Un 2017 plin de concursuri, de personal best-uri bătute (1500 metri indoor și outdoor, 3000 metri, dar și în ștafeta de 4x400 metri), un succes la Athlone (la 1500 metri, cu personal best), două titluri naționale  (1500 metri și ștefata de 4x400 metri) și, mai ales, acel surprinzător rezultat, pentru mulți, din Diamond League (locul trei în proba de o milă, cu personal best!). Ce urmează pentru tine în acest final de an, ce obiective ți-ai impus?

C.B: Într-adevăr anul 2017 a debutat cu sezonul de sală și a continuat cu realizarea baremului pentru Mondialele de la Londra, în cadrul etapei de Diamond League de la Shanghai. Sezonul fiind lung îmi doresc accederea în finală la Mondiale, precum și o medalie la Jocurile Mondiale Universitare de la Taipei.

ZdS: Cursa de la Lausanne a fost cel mai bun moment din cariera ta sau ai un altul de care îți amintești cu mai multă plăcere?

C.B: Cursa de la Lausanne va rămâne un moment de referință pentru mine, deoarece am alergat alături de campiona olimpică și recordmena mondială Genzebe Dibaba (la 1500 metri), de rezultatele căreia vreau să mă apropii mai mult în viitor, dar la fel de dragi îmi sunt concursurile de la Cupa Europei (Vaasa / Heraklion), unde am câștigat.

ZdS: De ce ai ales atletismul și de ce aceste probe? Ai vreun model în carieră?

C.B: Am practicat mai multe sporturi, precum dansul sportiv, karate, handbal, dar m-am oprit la atletism. Nu m-am regăsit în sporturile de echipă. Multe dintre atletele valoroase ale României m-au inspirat, dar dacă este să vorbim despre model m-aș opri la Paula Ivan.

ZdS: Cum arată o zi din viață sportivei Claudia Bobocea?

C.B:  Cred că nu ați vrea să știți! Încep ziua cu micul dejun la ora 8:00 , antrenamentul 1 la ora 10, prânzul la 13:30, apoi odihna /somnul de prânz două ore, antrenamentul 2 de la ora 17.30 , cina la 19.30, iar la ora 22.30 urmează "stingerea". Câteodată nu mai ajung acasă să mănânc la prânz și rămân la stadion unde servesc masa și dorm o oră pe saltelele de la înălțime.

ZdS: Atletismul este o disciplină care te formează frumos, dar care te și stoarce de puteri, odată cu anii. Care este planul tău pe termen mediu și lung, pentru a putea concura până la o vârstă cât mai înaintată la un nivel înalt?

C.B: Așa este. Prin faptul că am început târziu să mă antrenez într-un mod organizat pentru probele de semifond, pe la 18 -19 ani, sper să fiu longevivă ca Maricica Puică, care la 36-37 ani încă stabilea recorduri naționale . Cât despre planul de viitor îmi doresc să îmi îmbunătățesc performanțele succesiv până la Tokyo 2020 și apoi până la Olimpiada de la Paris 2024, dacă voi avea susținerea a mai multor factori implicați în sportul de performanță ( F.R.A., C.O.S.R, C.S.A Steaua, C.S.M Sf. Gheorghe, sponsorul Bertis ). 
 
ZdS: Ce crezi tu că trebuie făcut pentru ca atleții români să se poată antrena în cele mai bune condiții la ei acasă și pentru ca, mai apoi, să redevenim o forță? Și, tot legat de acest aspect, cam pe când preconizezi că vom vedea organizate în România măcar o etapă de Diamond League, să nu mai spunem de un Mondial sau European de seniori?

C.B: Din păcate, după 100 de ani de la înființarea FRA, noi nu avem încă o bază proprie de pregătire. Unica investiție în infrastructura atletică a fost făcută de regretata Iolanda Balaș Soter.
Cu toate că atletismul este sportul olimpic numărul 1, ce stă la baza tuturor sporturilor, el nu se regăsește pe lista de de priorități a guvernanților. Și aici enumăr doar câteva probleme: stadioane noi construite fără pistă, bugetul anual al FRA mai mic decât al unei Universități de mâna a doua din S.U.A, lipsa totală a sponsorilor potenți financiar la nivelul FRA și de asemenea lipsa sponsorilor individuali ai sportivilor.
Din câte știu eu, pentru o etapă de Diamond League se pleacă de la 1,5 miloane de euro buget, apoi mai este și problema lipsei unui stadion la standarde acceptate de către IAAF. Așa că rapsunsul la întrebarea dumneavoastră este că probabil niciodată, dacă lucrurile vor decurge la fel!

ZdS: Cum privești problema dopajului din atletism? Multe recorduri par nenaturale și se dovedesc pe urmă, chiar și după câțiva ani, că au fost într-adevăr trucate. Și cum poate fi acest flagel eradicat?

C.B:  Dopajul în atletism a căpătat o formă mai avansată, deoarece se dorește spectacol la cote maxime. Standardele de participare la J.O. și C.M. sunt foarte ridicate, programul de concurs cu trei runde consecutive la 800m și trei runde la 1500m în doar patru zile, îi forțează bineînțeles pe unii atleți să umble la "cutia Pandorei ".  Mai nou în atletism a apărut și dopingul mecanic ( se pot folosi materiale de concurs sub standardele omologate ).
Cât despre eradicarea dopingul în atletism, cred că este o utopie. El poate fi ținut sub control, încetinit în evoluția sa, dar niciodată eradicat, deoarece ar trebui găsite alte alternative pentru ca sportivii să facă față efortului atât de intens, la cote atât de mari și să mai producă și spectacol! Dopingul de astăzi este cercetare și știință!

ZdS: Tokyo 2020, speranțe pentru o medalie din partea ta?

C.B:  Sincer îmi doresc, dar având în vedere că pentru a obține o medalie trebuie să concurez cu cele mai mari forțe atletice ale lumii (S.U.A, Marea Britanie, Kenya, Ethiopia, Rusia, Polonia etc. ), unde investiția per atlet într-un ciclu olimpic depășește ușor 500 mii de dolari americani, stau și mă întreb cum voi putea oare să mă apropii de o medalie!?
În plus, în spatele unei medalii olimpice în totdeauna se află o sumă de factori care trebuie îndepliniți ca o condiție obligatorie în vederea realizării scopului propus. Dacă statul, prin instituțiile sale, va dori să mai aibă campioni și modele de urmat, prin mijloacele pe care le are, Minister, Federație, COSR, va trebui să se implice, altfel slabe speranțe!

ZdS:  În ciuda a toate aceste probleme enumerate mai sus, de ce ar trebui un părinte să își îndrume copilul către atletism?

C.B:  Pentru că atletismul va rămâne pentru istoria României baza dezvoltării calităților motrice, indiferent de sportul pe care copilul va alege să îl practice mai târziu.

ZdS: În final, un mesaj pentru toți susținătorii tăi, dar și o promisiune pentru toți fanii atletismului românesc!

C.B:  Niciodată să nu renunțați la visele voastre indiferent de dificultățile pe care le veți întâlni pe parcursul drumului către succes! Eu nu îmi pot propune decât să devin din ce în ce mai bună în probele pe care le îndrăgesc, 1500 și 800 metri, și să progresez în limitele maxime pe care le-ar putea atinge organismul meu. Mi-aș dori că împreună cu alți atleți români să reînviem măcar o parte din trecutul atletismului românesc!

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !