În derby-ul Superligii CEC Bank din etapa a 5-a, bucureștenii au devansat echipa băimărenilor

Autor: Emanuel-Daniel Sărmășan

 În derby-ul rundei a 5-a din cadrul Superligii CEC Bank la rugby, CSA Steaua București a învins-o pe CSM Știința Baia Mare, vicecampioana României în exercițiu, cu scorul 29-24 (16-7). Încleștarea s-a desfășurat pe terenul din complexul Ghencea. 

Partida în sine a fost una extrem de disputată, cele două grupări jucând cu și mai mult angajament de o parte și de cealaltă în actul secund. Totuși, victoria le-a survenit „militarilor" care au izbutit să profite de erorile defensivei adverse și de jocul indisciplinat, prestat în primele 40 de minute. 

După prima repriză scorul era 16-7, steliștii punctând în urma eseului reușit de Ionuț Dumitru, mai apoi transformat de Florin Vlaicu, acesta fructificând și trei lovituri de penalitate, în timp ce oaspeții au marcat un eseu, izbutit de scoțianull Michael Doneghan și convertiti de transfeurmeur-ul neozeelandez Luke Samoa.

În partea a doua, „zimbrii'' au reușit să echilibreze meciul, fiind destul de aproape de a prelua și conducerea pe tabela de marcaj, lucru care însă nu s-a întâmplat tot din cauza unor greșeli individuale. Cu toate acestea, gazdele nu s-au oprit  și au mai înscris 13 puncte, prin eseul tonganului Sakaria Sosefo, transformat de Vlaicu, și concretizarea a încă două lovituri de pedeapsă prin același Vlaicu și sud-africanul Quinton Crocker.

Dar, maramureșenii au reușit nu mai puțin de 17 puncte prin eseurile lui Bidzina Șamkaradze și Michael Donegan, ambele transformate de Luke Samoa, și fructificarea unei lovituri de pedeapsă, prin fijianul Ratu Taniela, insuficiente însă pentru a răsturna soarta confruntării în speță.
 
Odată cu obținerea acestui triumf, „militarii" au mai colecționat încă patru puncte, iar aceștia își consolidează locul de onoare, ajungând la un total de 15 puncte. În schimb, băimărenii se clasează pe a doua poziție în clasament, „zimbrii" alegându-se doar cu punctul bonus defensiv, acumulând 11 puncte. Campioana Timișoara Saracens vine ca un uragan din spate și o poate detrona pe CSM Știința Baia Mare. Sâmbăta aceasta timișorenii se vor ciocni cu pachetul de înaintare al celor de la CS U Cluj, o confruntare în care sunt favoriți fără doar și poate. 
 
Ultima întâlnire a etapei a 5-a va fi cea dintre Dinamo și Poli Iași, programată sâmbătă, de la ora 17,00.
 
Sursa foto: CSA Steaua București - site oficial
 
 
 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

ANALIZĂ / Schimbări importante în rugby-ul mondial, care nu ajută România, deși crește numărul de echipe la Cupa Mondială

Deși diferența între elita rugby-ului mondial și eșalonul secund crește, Consiliul World Rugby a aprobat modificări care nu fac decât să accentueze acest hiatus.

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Iun. 2023

Criza financiară din rugby-ul englez se acutizează: clubul London Irish a fost exclus din toate competițiile

 Rugby-ul englez rămâne în decurs de 10 luni fără trei dintre cele mai importante cluburi din istoria recentă la nivel înalt.

Autor: Dan Voinea / 15 Mai 2023

Aur pentru România la Special Olympics de la Paris

România a învins Franța în finală la rugby.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.