MMA-ul va fi recunoscut oficial de MTS ca ramură sportivă

Autor: Nicolas Grama

Potrivit unui comunicat de presă, practicanții artelor marțiale mixte (MMA) din România vor beneficia în perioada următoare de recunoașterea acestei ramuri sportive din partea Ministerului Tineretului și Sportului (MTS).

„Cu două luni înainte de Campionatul Mondial de MMA din Las Vegas, după aproape trei ani de la demararea procesului de recunoaștere oficiale a practicării ramurii de sport arte marțiale mixte — MMA, inițiatorii acestui proces așteaptă dintr-o clipă în alta primirea ordinului de recunoaștere din partea Ministerului Tineretului și Sportului'', se arată în comunicat.

Din 2013, MMA a făcut demersuri în fața comisiei de recunoaștere din cadrul MTS pentru a demonstra că acest sport este într-o continuă dezvoltare, inclusiv în România, și, în consecință, pe fondul sporirii continue a numărului de practicanți, se impune reglementarea sa, mai arată documentul.

Reprezentanții noștri nu au ratat niciun campionat internațional organizat sub egida Federației Internaționale de Arte Marțiale Mixte (IMMAF), iar în țara noastră s-au organizat deja 9 competiții, seminarii de arbitraj și un curs internațional de arbitri MMA.

În Romania sunt peste 40 de cluburi, în cel cel puțin 20 județe, care practică acest sport, iar numărul de practicanți se apropie de 1.000, dintre care cel puțin 200 îl practică în regim de performanță.

La Campionatul Mondial de MMA din Las Vegas din 2014 au participat 7 sportivi din România, iar Nicolo Bonati a obținut medalia de argint. În 2015, România a obținut două medalii, una de bronz la Campionatul Mondial de MMA, prin Vlad Mavrodin, iar cealaltă de argint la Openul European, prin Raluca Dinescu.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 05 Feb. 2023

SPECIAL / Fedor Emilianenko s-a retras cu o înfrângere din MMA. Cât de mare rămâne în istorie?

 Cariera de 23 de ani a lui Fedor Emelianenko s-a încheiat cu o înfrângere în California.

Autor: Andrei Szabo / 15 Dec. 2020

Cristiano Ronaldo surprinde: Prefer să văd un meci de box decât unul de fotbal

 Cristiano Ronaldo este pasionat de sporturile de contact, iar din acest domeniu are mulți prieteni și multe exemple motivatoare pentru cariera sa.

07 Oct. 2020

Luptătorul de MMA Ion Surdu debutează în KSW

 Sâmbătă, 10 octombrie, are loc evenimentul KSW 55 , la Lodz, în Polonia. 

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.