Când oamenii lasă loc amintirilor! Despre cel mai mare handbalist al lumii

Autor: Denisa Mărginean

L-am cunoscut pe Gheorghe Gruia în vara anului trecut. O vizită a selecṭionatei universitare a Mexicului la Turda, în vederea disputării unei partide cu caracter de verificare, l-a adus pe Gheorghe Gruia, considerat cel mai mare handbalist al lumii din toate timpurile, mai aproape de publicul turdean. Scriam atunci despre cum l-am descoperit eu pe Gheorghe Gruia. Eram fermecată de Omul (da, cu ″O″ mare) Gheorghe Gruia, care s-a remarcat prin simplitate, jovialitate, umor şi printr-o deschidere către public cum rar mai vezi. Era o plăcere să-l ai alături. Se vedea, se simţea asta. Cei pentru care a făcut atât de multe, mexicanii, îl priveau cu mult respect. În Mexic‚ Gruia a pus bazele handbalului‚ a fost iubit şi apreciat şi a fost tratat de cei din jur ca o mare valoare! A fost omul locului şi drept urmare şi-a pus în joc nu numai cunoştinṭele, ci şi sufletul!

″Pentru noi e o mândrie să-l avem pe domnul Gruia în Mexic‚ o mare parte din dezvoltarea handbalului în Mexic i se datorează lui Gheorghe Gruia. Am avut şansa să-i fiu foarte aproape nu numai ca jucător, dar şi în Ministerul Învăṭământului‚ domnul Gruia reuşind să implementeze un program privind handbalul în şcoli. Ne bucurăm că este cu noi şi sperăm să fie mult timp de acum înainte. Este un model pentru noi şi un mare caracter″‚ spunea atunci antrenorul mexican Julio Raul Alderete.

Vreme de 36 de ani Gruia a trăit în Mexic, dar a rămas cu sufletul acasă‚ în România‚ era mândru că e român‚ gândea şi vorbea româneşte! Atât de bine vorbea româneşte încât nimeni n-ar fi spus că omul ăsta trăieşte de mai bine de trei decenii într-o altă ţară. Era cetăṭean român şi i se parea normal să rămână aşa! În stilul care-l caracteriza a rememorat atunci episoade din cariera sa, a vorbit despre generaţia de aur a handbalului românesc şi despre mândria de a reprezenta culorile ṭării. Nu a ezitat nicio clipă să-şi descarce sufletul plin de emoṭii permiṭându-le celor din jur să-i vadă ochii înlăcrimaṭi. În preajma domniei sale nu te puteai simţi decât bine, îţi aducea zâmbetul pe buze şi te încuraja cu o privire. O privire care ascunde de cele mai multe ori mari emoţii.

Mi-a rămas în minte momentul în care Gruia a vorbit despre România. Avea lacrimi în ochi! A enunṭat câteva cuvinte : ″culorile ṭării tale‚ onoarea de a reprezenta ṭara ta″. Şi-mi mai amintesc dorinţa lui Gruia: ″Sper să mai am viaṭă să văd echipa masculină a Mexicului calificată la un Campionat Mondial. Apoi‚ pot muri liniştit!″.

N-a fost să fie! Din păcate Gruia s-a stins miercuri, 9 decembrie, în Mexic, la 75 de ani înainte de a se bucura de marele său vis. Un vis care, însă, rămâne acum o datorie pentru cei care l-au avut model. În semn de respect şi recunoştinţă pentru cel care a fost declarat de 7 ori cel mai bun handbalist din lume şi care a cucerit două titluri mondiale, în 1964 şi 1970 cu naţionala României, Federaţia Română de Handbal a decis să retragă definitiv tricoul cu numărul 10 din naţionala României.

În cei 75 ani de viaţă, Gheorghe Gruia a avut multe de oferit şi au fost mulṭi cei care s-au bucurat din plin de prezenṭa şi experienţa sa. Din păcate de acum ne vor rămâne doar amintirile, dar amintirile devin cu timpul cea mai importantă bogăţie a unui om!