Angelo Niculescu, omul care a traversat istoria fotbalului românesc

Autor: Maria Sorescu

Angelo Niculescu s-a stins din viață la 93 de ani într-un anonimat cvasitotal, nedemn pentru biografa sa plină de realizări și momente importante. Cunoscut mai degrabă pentru un moment controversat, netitularizarea lui Nicolae Dobrin în meciul cu Brazilia la Campionatul Mondial din 1970, Angelo Niculescu a lăsat impresia unui personaj cu principii solide.

Născut pe 1 octombrie 1921, la Craiova, Angelo Niculescu a rămas în istoria fotbalului românesc ca antrenorul care a calificat naționala României la Campionatul Mondial din Mexic 1970 și în sferturile Campionatului European din Belgia 1972.

Angelo Niculescu este considerat de FIFA drept inventatorul stilului de joc "tiki-taka", făcut celebru în ultimii ani de FC Barcelona. Cariera de jucător s-a întins pe durata a 12 ani, interval în care a evoluat pentru Rovine Grivița (1937-1939), FC Craiova (1939-1944), Carmen (1945-1947), Ciocanul (1947-1948) și Dinamo București (1948-1950) și a adunat în prima divizie un total de 93 de meciuri, în care a marcat 3 goluri.

Istoricul Pompiliu-Nicolae Constantin consideră că „Angelo Niculescu este unul din privilegiații fotbalului. Prin longevitatea sa a avut prilejul să vadă practic cam toată istoria celui mai popular sport în România. Ca fotbalist și ulterior ca antrenor, iar în final ca observator din fața televizorului, Angelo Niculescu a fost printre puținii oameni care au putut compara în cunoștință de cauză perioadele fotbalului românesc și mondial”.

Întrebat ce a însemnat antrenorul, Angelo Niculescu, Pompiliu-Nicolae Constantin a precizat că „România a avut în anii 60-70 trei mari specialiști ai antrenoratului: Emerich Vogl, Ștefan Covaci și Angelo Niculescu. Fiecare dintre ei l-a influențat pe celălalt. Au fost niște oameni inteligenți, preocupați să inoveze într-o eră în care nu aveai la dispoziție atât de multe facilități tehnice. Fiecare a fost important în felul său”.

Angelo Niculescu a debutat ca antrenor la echipa de juniori a clubului Dinamo, în anul 1952. După o perioadă preia pe partea tehnică echipa de seniori și împreună cu aceștia, în 1955, câștigă Campionatul Național. Între 1957-1959 a fost antrenor al echipelor Steaua București și Tractorul Brașov. Între 1959 și 1962 a fost antrenor federal la FRF, apoi a revenit la Dinamo, cu care a câștigat Cupa României (1964) și titlul de campioană (1965).

Din 1967 a preluat din nou naționala pe care a calificat-o la Campionatul Mondial din Mexic 1970, unde a obținut locul 3, într-o grupă foarte grea, după o victorie cu Cehoslovacia (2-1) și două înfrângeri la limită în fața Angliei (0-1) și Braziliei (2-3). A urmat o calificarea în sferturile Campionatului European din Belgia 1972, fază a competiției în care România a fost eliminată de Ungaria de abia după trei meciuri, după 1-1 la Budapesta, 2-2 la București și 1-2 la Belgrad, la rejucare.

Începând cu 1973, Angelo Niculescu a antrenat mai multe echipe din primul eșalon al fotbalului românesc: Sportul Studențesc (1973-1977), Politehnica Timișoara (1977-1979), Dinamo București (1979-1980), SC Bacău (1980-1981), Universitatea Cluj-Napoca (1981-1982) și Oțelul Galați (1982-1983).

Cornel Dinu, unul dintre apropiații lui Angelo Niculescu, a declarat că antrenorul a fost unul din cei mai importanțo și cerebrali tehnicieni pe care i-a avut România. 

„Oarecum ne așteptam la această veste. Cu toții vom ajunge acolo. Eu vreau să păstrez totuși amintirea sa din perioadele când ne întâlneam, cu el la antrenamente. Ii vom pastra educatia pe care ne-a dat-o, era un om echilibrat, un tehnician extraordinar. Prea putini l-au inteles, va aduceti aminte ca se discuta de acea temporizare. El pleca de la o premisa foarte realista: cu cat pastrezi mai mult mingea, cu atat adversarul are sanse mai mici sa devina periculos. Noi in perioada respectiva jucam cu adversari superiori la mai multe capitole si el pleca de la ideea sa nu ne luam la lupta cu ei, ci sa plimbam mingea. Ne spunea că mingea nu obosește niciodată și avea dreptate”, a declarat Cornel Dinu.