Conflict în rugby-ul românesc: RCM Timișoara nu trimite niciun jucător la 'Lupii' București

Autor: Alex Codrescu

Conducerea clubului de rugby RCM Universitatea de Vest Timișoara, campioana națională en titre, nu va trimite niciun jucător la selecționata "Lupilor" București, motivația oficială fiind aceea că elevii lui Dennie de Villiers trebuie să se pregătească pentru Cupa României.

"Niciun jucător de la RCM Timișoara nu va participa la Lupii București. Suntem focusați pe Cupa României. În ultimele două sezoane am părăsit această competiție într-o fază în care nu ne-am dorit. Ne dorim să câștigăm eventul. E mesajul transmis dimineață și jucătorilor; toată echipa trebuie să participe în Cupele Europene. Prin câștigarea campionatului vor participa toți", a declarat Dușan Filipaș, vicepreședintele clubului timișorean, citat de Agerpres.

Federația Română de Rugby anunțase că 9 jucători de la RCM Timișoara sunt convocați pentru cele două meciuri ale "Lupilor" cu echipa italiană Calvisano, din barajul pentru European Challenge Cup. Prima partidă va avea loc la București, pe 20 septembrie, iar o săptămână mai târziu ''Lupii'' vor juca în Italia.

În realitate, cei de la RCM Timișoara încearcă să plătească o poliță federației, după ce în primăvară, timișorenii nu au primit permisiunea FRR de a juca în Challenge Cup.

Bănățenii joacă sâmbătă în semifinalele SuperLigii cu Farul, pe stadionul timișorean "Dan Păltinișanu". 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

ANALIZĂ / Schimbări importante în rugby-ul mondial, care nu ajută România, deși crește numărul de echipe la Cupa Mondială

Deși diferența între elita rugby-ului mondial și eșalonul secund crește, Consiliul World Rugby a aprobat modificări care nu fac decât să accentueze acest hiatus.

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Iun. 2023

Criza financiară din rugby-ul englez se acutizează: clubul London Irish a fost exclus din toate competițiile

 Rugby-ul englez rămâne în decurs de 10 luni fără trei dintre cele mai importante cluburi din istoria recentă la nivel înalt.

Autor: Dan Voinea / 15 Mai 2023

Aur pentru România la Special Olympics de la Paris

România a învins Franța în finală la rugby.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!