3 din 3! Româncele merg mai departe în calificările de la New Haven

  Sorana Cîrstea, Monica Niculescu și Irina Begu au trecut de primul tur al calificărilor pentru turneul de categoria Premier de la New Haven.

  Intrată pe tabloul calificărilor grație unui wild-card, Sorana Cârstea, locul 80 WTA, nu a avut mari probleme în a trece de belgianca Alison Van Uytvanck, o jucătoare clasată cu doar 3 locuri mai jos în ierarhia mondială. A fost 6-3, 6-2 pentru româncă. În turul următor, Cîrstea va avea o adversară mult mai dificilă, pe estonianca Kaia Kanepi, locul 50 WTA și favorită 6 în calificări. Cele două s-au întâlnit de mai puțin de 6 ori, victoriile fiind împărțite în mod egal.

  Și Monica Niculescu a obținut o victorie ușoară. Niculescu, locul 61 mondial, a trecut surprinzător de repede, scor 6-1, 6-1 de cehoaica Karolina Pliskova, locul 41 WTA și a doua favorită a calificărilor. Următoarea adversară a Monicăi va fi germanca Annika Beck, locul 66 WTA. În singura întâlnire dintre cele două până acum, în 2013, la Beijing, românca s-a impus în două seturi.

  Irina Begu a trecut și ea în turul secund al calificărilor, tot cu o victorie în două seturi. Begu, locul 62 WTA, a învins-o cu 7-6 (2), 6-1 pe kazaha Zarina Diyas, o jucătoare clasată cu 10 locuri mai sus în clasamentul mondial. Astfel, Irina a răzbunat înfrângerea suferită în fața lui Diyas, de la începutul acestei săptămâni, de la Cincinnati. Pentru un loc în ultimul tur al calificărilor, Irina Begu va trebui să treacă de franțuzoaica Pauline Parmentier, locul 81 WTA. Parmentier conduce cu 2-1 la întâlnirile directe, dar toate disputele au avut loc în 2011.

 Calificarea în turul doi al calificărilor le-a adus jucătoarelor noastre 13 puncte WTA și un cec în valoare de 1,010 dolari.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Autor: Mihai Constantin / 05 Dec. 2023

Top 10 cel mai bine plătite sportive din lume

 Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!