Mircea Sandu a renunțat la funcția de președinte de onoare al FRF

Mircea Sandu a anunțat într-o conferință de presă că renunță la postul de președinte de onoare al Federației Române de Fotbal (FRF). "Nedorind să particip la falimentul FRF am decis ca astăzi să renunț la funcția de președinte de onoare al FRF, inclusiv la contractul de rentă viageră. Lehamitea la care am ajuns astăzi mă determină să mă retrag și să renunț la funcția de președinte de onoare și la renta viageră'', a afirmat Mircea Sandu.

Mircea Sandu a mai subliniat că prin renunțarea la titlul de președinte de onoare al FRF se detașează și se dezice ''de lașitatea oamenilor din Adunarea Generală și din Comitetul Executiv și de managementul promovat de Răzvan Burleanu. Sunt impostori, pentru că ei mint cum respiră. În contract mă angajam să susțin cu toată puterea mea organizare Euro 2020 la București. Iar Mihalache (Dumitru Mihalache, n. red.), pe care l-a dat afară, e cel mai bun din România la organizare, a fost project manager la finala Europa League din 2012", a mai afirmat Sandu.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, ceruse pe 1 iulie ca Mircea Sandu să renunțe la renta viageră pe care o primea. Mircea Sandu beneficia de o rentă de 5.000 euro lunar plus taxe, doi angajați cu 25.000 lei net, o mașină de lux plus combustibil, călătorii la clasa business și diurnă de 500 de euro pe zi. 

Poate te interesează şi:

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!