Autor: Nicolas Grama
În perioada 6 - 8 decembrie, în oraşul Zărneşti, Campionatul Naţional de Oina în sală și-a desemnat câștigătorii. Iniţial, şi-au anunţat participarea şase echipe, dar două nu s-au mai prezentat. Sistemul de joc a fost turneu simplu, fiecare cu fiecare.
În urma desfăşurării competiţiei clasamentul a fost următorul:
Locul I – ACS Frontiera Tomis Constanţa
Locul II – CS Biruinţa Gherăeşti Neamţ
Locul III – ACS Straja Bucureşti
Locul IV – CS Biruinţa Gherăeşti Neamţ
“Această competiţie nu s-ar fi putut desfăşura în bune condiţii fără sprijiul domnului Bârlădeanu Dorel, primarul oraşului Zărneşti, domnului Chiriţescu Bogdan, preşedintele ASF Zăreşti şi domnului Năstase Gheorghe, reprezentantul Consiliul Local, care ne-a fost alături pe toată perioada desfăşurării competiţiei, ocazie cu care le mulţumim şi promitem să ne reîntoarcem şi pentru alte competiţii”, au afirmat oficialii Federaţiei Române de Oină.
Jocurile Olimpice din 2028 vor fi găzduite de Los Angeles și vor avea 5 sporturi noi.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României.
Federațiile sportive de la noi nu ar putea surpaviețui fără banii de la stat, iar fiecare debut de an aduce numeroase discuții pe seama alocărilor bugetare de la Ministerul Sportului.
Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței.
Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.
Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!