UVT Agroland Timișoara a cooptat-o pe cea mai bună realizatoare de la Medicina Târgu Mureș

Autor: Maria Sorescu

UVT Agroland Timișoara se întărește în perspectiva noului sezon, când va participa și în Challenge Cup.

Echipa bănățeană a anunțat primul transfer, al Roxanei Iancu. Jucătoarea ce evoluează pe postul de centru a evoluat în sezonul trecut pentru Medicina Târgu Mureș.

Roxana Iancu are 25 de ani, măsoară 1,86 metri și a evoluat în carieră doar pentru echipa ardeleană, cu care a ajuns la turneul final al Cupei României în 2016.

În sezonul trecut, Roxana Iancu a fost principala realizatoare pentru Medicina, cu 137 de puncte, dintre care 25 ași și 33 blocaje. Tot alături de formația din Târgu Mureș, a evoluat în Cupa Balcanică și Cupa Challenge. 

„Cred că mă voi adapta repede, pentru că știu cerințele antrenorului, ne cunoaștem. În plus, am și jucat cu câteva dintre voleibalistele de la Timișoara, ceea ce mă va ajuta”, a declarat Roxana Iancu.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 28 Mar. 2024

Opinie / De ce ar fi bine ca educația nutrițională să fie o disciplină studiată în școli de către copii

 In peisajul educatiei in continua schimbare, importanta predarii copiilor despre nutritie devine tot mai evidenta.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Mar. 2024

Editorial / Cultura baschetului la Cluj-Napoca. 10 000 de oameni și o echipă pentru un oraș unit

 Atâta timp cât există o minge care sare și un coș, la Cluj spiritul baschetului va prospera.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!