„Fiare noi, fiare noi!” sau cum trebuie de fapt capitalizat succesul Simonei Halep la Paris

Autor: Viorel Berbece

Două momente controversate, cu Simona Halep în prim-plan, fără voia ei, ar trebui să ne arate cum să capitalizăm corect succesul ei de la Paris.

Primul, îl știm cu toții, a constat într-o tentativă eșuată a primarului general al Bucureștiului de a-și face imagine pe seama Simonei. Publicul prezent pe Național Arena a sancționat, corect, încercarea autorităților de a muta lumina reflectoarelor de pe adevăratul star al evenimentului.

Cheia orașului putea fi dată și într-o ceremonie mai restrânsă sau eventual după ce Simona și-ar fi încheiat cariera, într-un moment în care campioana noastră ar fi apreciat mai mult un efort în plus din partea Primăriei, constând în organizarea unei întâlniri cu publicul într-un cadru mai generos, în Piața Victoriei, de ce nu?

Doar că politicul de la noi vede în sport doar un instrument de propagandă și de aducere de „plusuri” la capitolul imagine. Și tare ne e teamă că fluierăturile nu și-au atins scopul. Dar cum ar trebui autoritățile să capitalizeze de fapt succesul Simonei? 

În primul rând, sportivii merită mai mult respect, nu doar o scenă, o cheie și un buchet de flori atunci când aduc glorie Ei trebuie sprijiniți și încurajați mai ales atunci când le e greu. Și vorbim aici de ajutor constând în „sponsorizări” și condiții de „lucru”. În acest caz specific, Simona nu mai are nevoie de niciun sprijin din partea autorităților, doar de respectul cuvenit performanțelor sale. Dar tinerii noștri jucători de tenis ar merita mai multe turnee futures în România, precum și de revenirea acelui turneu mai măricel, de la București. Și asta doar la o primă strigare.

Apoi, succesul Simonei poate încuraja copiii de azi să devină campionii de mâine. Iar aici discuția referitor la ce trebuie să facă autoritățile se poate întinde pe pagini întregi. Dar ne vom limita doar la a spune că eficiența unor programe de tip „grassroots” ține și de modul în care succesul unui sportiv este capitalizat și promovat, astfel încât să atragă tinerii spre sport. O jucătoare precum Halep se naște odată la câteva generații, dar esențial este ca sportul să fie o componentă esențială în educația tinerilor. Pentru că mens sana in corpore sana, nu-i așa?

Al doilea moment controversat, mai recent, îl reprezintă acea caricatură din revista de satiră  Charlie Hebdo. Mai precis modul în care a fost extras, dintr-un articol care satiriza tocmai aceste preconcepții referitoare la români, o caricatură (reușită sau nu) care o înfățișează pe Simona (oare?) cu trofeul și cu mesajul „Fiare vechi, fiare vechi”, aluzia fiind una evidentă.

Sigur că satira este un lucru greu de înțeles, dacă nu chiar o practică învechită, un stil de umor care nu mai este potrivit timpurilor noastre, în secolul lui politically correct. Și asta pentru că acum nimeni nu mai stă să verifice o informație sau să ceară o opinie chiar de la sursă. Ochii văd, inima reacționează, commenturile sunt scrise imediat, pentru ca momentul de furie să nu dispară fără a se stinge pe net. Uneori, iar aici cei de la Charlie Hebdo știu prea bine, lucrurile merg mult mai departe.

Și în cazul de față, reacția a fost una furibundă. Ca și în „cazul” Garcia-Begu, în care invenția unui „jurnalist” român a dus la un potop de înjurături gratuite pentru jucătoarea franceză, acuzată pe nedrept că ar fi folosit un termen rasist la adresa Irinei. Repetăm, luată din context, sigur că respectiva caricatură poate jigni, ofensa, cum vreți să spuneți, dar în cazul de față nu ar trebui să fie așa.

Mai mult decât atât, ne putem bucura că acea parte dintre francezi, cea care are preconcepții puternice legate de români, a mai învățat o asociere legată de țara noastră, alta decât „gitane”, ”s'il vous plait, monsieur”, ”feraille” sau poate, în cel mai bun caz, „Hagi”, ”Năstase” sau „Dracula”. 

Indiferent de cum am intrepreta respectiva caricatură, putem fi mândri că avem o ambasadoare pe cinste, care face ca imnul României să fie cântat inclusiv în țările în care românii nu sunt prea bine văzuți. Și tocmai într-o țară plină și ea de preconcepții legate de străini, rromi, machidoni (!) sau mai știm noi ce, poate că ar fi cazul să nu ne „ambalăm” pentru nimic, ci mai degrabă să ne bucurăm mai mult cu și pentru Simona. Pentru că dacă până acum se spunea de români că strigă „fiare vechi, fiare vechi”, campioana noastră îi face pe toți să vadă că românii pot strânge și altfel de fiare, unele noi, mai prețioase, chiar la Roland Garros!