Washington Capitals a câştigat pentru prima dată în istorie Cupa Stanley

Autor: Andrei Szabo

Sezonul din NHL a ajuns la final, cu un succes istoric al echipei Washington Capitals.

Aceasta a câştigat pentru prima dată în existența francizei Cupa Stanley. În meciul al cincilea al finalei, echipa din Washington a câștigat cu scorul de 4-3 confruntarea cu formaţia Vegas Golden Knights.

Astfel, scorul general a devenit 4-1 pentru echipa lui Alexander Ovechkin. Totodată, hocheistul în cauză a devenit primul căpitan rus care câştigă trofeul şi a fost ales cel mai bun jucător al finalei (pentru care a primit trofeul Conn Smythe).

„Este incredibil. Nu ştiu ce să spun. Sunt foarte bucuros pentru colegii mei, pentru fanii noştri şi toţi cei care au venit la meci”, a declarat Ovechkin. 

Washington Capitals devine a 19-a franciză care câștigă titlul în hocheiul nord-american. Totodată, este primul titlu important pentru orașul Washington, după cel al echipei Redskins în NFL, în 1992.

Rezultatele celorlalte patru meciuri ale finalei au fost următoarele: Capitals – Golden Knights 4-6, Capitals – Golden Knights 3-2, Golden Knights – Capitals 1-3, Golden Knights – Capitals 2-6.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 28 Mar. 2024

Opinie / De ce ar fi bine ca educația nutrițională să fie o disciplină studiată în școli de către copii

 In peisajul educatiei in continua schimbare, importanta predarii copiilor despre nutritie devine tot mai evidenta.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Mar. 2024

Editorial / Cultura baschetului la Cluj-Napoca. 10 000 de oameni și o echipă pentru un oraș unit

 Atâta timp cât există o minge care sare și un coș, la Cluj spiritul baschetului va prospera.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!