Rafael Nadal a câștigat titlul la Roma și a revenit pe primul loc ATP

Autor: Maria Sorescu

Rafael Nadal și-a regăsit cadența pe zgură, după ce săptămâna trecută a pierdut în sferturi la Madrid.

Spaniolul a câştigat al treilea trofeu în acest an și al 78-lea din carieră, la Roma. Nadal l-a învins în finală cu 6-1, 1-6, 6-3, pe germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP, într-un meci întrerupt în două rânduri de ploaie în setul decisiv.

Acesta a fost al 32-lea succes într-un turneu de Masters 1.000 pentru spaniol. Alexander Zverev era deţinătorul trofeului la Roma.

Pentru Rafael Nadal acesta este al optulea titlu la Foro Italico, după zece finale jucate. Spaniolul a câștigat 80 de meciuri pe zgură din ultimele 81 jucate pe această suprafață.

În urma acestui rezultat, Nadal redevine lider mondial după o săptămână, timp în care elveţianul Roger Federer, care nu joacă la competiţiile pe zgură, aocupat acest loc.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Autor: Mihai Constantin / 05 Dec. 2023

Top 10 cel mai bine plătite sportive din lume

 Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!