Analiză / Ce i-a lipsit naționalei de hochei a României pentru a avea rezultate mai bune la Mondial

Autor: Andrei Szabo

Naționala de hochei pe gheață a României nu a retrogradat din divizia a treia valorică a Campionatului Mondial, dar a avut mari emoții în acest sens.

Echipa noastră a pierdut patru partide din Grupa B a Diviziei I la Mondialul de hochei, găzduit de Lituania: Ucraina (0-3), Lituania (3-8), Estonia (0-1) şi Japonia (2-3, după prelungiri), dar a învins Croația (7-3).

Jocul echipei naționale a crescut constant calitativ, însă se pune întrebarea dacă nu cumva puteam avea o prestație și mai bună ?

Am adunat câteva elemente care au tras în joc selecționta României și care, reglementate la timp, ne-ar fi scutit de emoții.

Primele aspecte țin de un management defectuos la nivel federal. Oficialii care au în mâini frâiele echipei naționale au numit un selecționer cu doar câteva zile înainte de turneul final, deși convocările fuseseră stabilite. Numirea lui Julius Penzes pe ultima sută de metri la cârma naționalei nu e deloc o dovadă a unei planificări calculate.

În plus, naționala noastră nu a avut un program de pregătire cu meciuri amicale pregătitoare. La turneul din Lituania, României i-a lipsit coeziunea în primele meciuri. S-a văzut că nu există bine definită o strategie comună a jocului. Cu siguranță, dacă selecționata noastră ar fi avut câteva meciuri amicale la activ, altfel ar fi stat situația.

Astfel, ai noștri și-au setat jocul abia în primele meciuri oficiale. Din fericire, totul s-a terminat în termeni rezonabili, adică nu am retrogradat. Dar ne gândim că se putea mai bine, mai ales după evoluțiile din meciurile cu Japonia și Croația.

O altă sincopă a fost cea care i-a privit pe cei patru jucători ucraineni care au primit cetățenie română, Evgheni Emelianenko, Pavlo Borysenko, Vitali Kirichenko și Denys Zabludovski, dar care nu au putut juca deoarece federația noastră nu a clarificat din timp situația lor cu IIHF și cu organizatorii turneului final din Lituania.

Și nu în ultimul rând aș trece aici și un factor oarecum independent: norocul. E adevărat că se spune că norocul și-l face omul, dar văzând meciurile României, nu se poate să nu observăm că au fost multe momente când echipa noastră a avut și ghinion. Am ratat mult. Asta nu scuză însă deficiențele de mai sus.

Din fericire nu am retrogradat, dar ar trebui să ne gândim ce putem îndrepta, având deja experiența amintită, pentru a evita suspansul prelungit la următorul turneu final de acest fel.