Video/ Major League Zlatan. Ibrahimovic, din nou decisiv pentru LA Galaxy

Autor: Ilie Flaviu

 Zlatan Ibrahimovic s-a transferat recent în Statele Unite ale Americii. Suedezul a părăsit-o pe United cu care a câștigat trei trofee, pentru a se alătura lui LA Galaxy în MLS.

Scenariul debutului lui Zlatan în America a fost unul de excepție. LA Galaxy era condusă cu 3-2 de rivala locală, Los Angeles FC, când pe teren și-a făcut Ibrahimovic. Suedezul a adus victoria echipei sale, după ce a reușit un voleu de pus în ramă de la 30 de metri, și un gol cu capul.

Aseară, LA Galaxy a înfruntat-o pe Chicago Fire, echipa lui Bastian Schweinsteiger. Zlatan a fost pentru prima dată titular, iar în minutele de prelungire ale primei reprize, a marcat al treilea său gol în MLS. Lovitură de cap la centrarea lui Ashley Cole, iar Ibrahimovic își trece în cont al treilea gol în 128 de minute la noua echipă.

 Golul înscris de Ibrahimovic:

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 16 Mar. 2024

Lazio, un butoi cu pulbere: Immobile, atacat de fani; clubul s-a solidarizat cu el, dar Lotito îl critică

 Demisia antrenorului Maurizio Sarri a fost doar aperitivul la Lazio. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.