Record mondial în alpinism. Nepalezul Kami Ritha Sherpa va urca pentru a 22-a oară pe Everest

Autor: Andrei Szabo

Alpinistul nepalez Kami Ritha Sherpa și-a început cariera de alpinist în 1992, iar de atunci a urcat de 21 de ori pe vârful Everest, cel mai înalt din lume.

În data de 1 aprilie, Kami Ritha Sherpa va pleca din nou în expediție pe vârful de 8848 m, pentru a doborî astfel recordul mondial pe care îl împarte acum cu compatrioţii săi Apa Sherpa şi Phurba Tashi Sherpa.

Nepalezul are 48 de ani și de-a lungul carierei a reuşit chiar şi câte două ascensiuni pe sezon, în 2008, 2011 şi 2013, ultima sa tentativă reuşită având loc pe 27 mai 2017.

„Este vorba de o nouă tentativă de a face istorie şi aduce mândrie întregii comunităţi sherpa şi ţării mele. Voi continua să escaladez Everestul chiar şi dacă voi doborî anul acesta recordul", a declarat alpinistul.

Ritha se va afla în fruntea unei echipe compuse din 29 de alpinişti, între care mai mulţi americani şi japonezi, precum şi 17 cărăuşi, alături de care va pleca pe 1 aprilie către tabăra de bază, unde urmează să se aclimatizeze timp de două săptămâni, înainte de a începe ascensiunea.

Ritha a afirmat că speră să încheie cea de-a 22-a sa ascensiune până pe 29 mai, însă totul depinde de condiţiile meteorologice.

Cel puţin 5.300 de alpinişti au urcat până acum cel mai înalt vârf al planetei, după ce Edmund Hilary şi Tenzing Norgay Sherpa l-au cucerit pentru prima oară, în 1953. 

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 12 Feb. 2023

Carte de cățărare și alpinism, lansată de Laurențiu Anghel și Alex Găvan

 Iubitorii de cățărare și escaladă din România vor avea la dispoziție o carte de specialitate.

Autor: Nicolae Comănescu / 31 Ian. 2023

Ministerul Sportului a anunțat ce sume a planificat să ofere fiecărei federații

 Federațiile sportive de la noi nu ar putea surpaviețui fără banii de la stat, iar fiecare debut de an aduce numeroase discuții pe seama alocărilor bugetare de la Ministerul Sportului.

Autor: Nicolae Comănescu / 12 Ian. 2023

FOTO / Centrul Ride More din Miercurea Ciuc se deschide pentru public și oferă posibilitatea practicării mai multor sporturi

 Miercurea Ciuc va deveni un centru de atracție pentru practicanții sporturilor de acțiune. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!