Oficial/ Gullden pleacă de la CSM București, în direcția Brest

Autor: Vasile Cenușă

Coordonatoarea de joc Isabelle Gullden s-a hotărât asupra viitorului și va pleca de la CSM București, după trei ani în care a fost „inima” echipei.

În vârstă de 28 de ani, suedeza a semnat pe trei ani cu prim-divizionara franceză Brest Bretagne, pentru un salariu cifrat în jurul a 300.000 de euro pe an. Gullden se alătura așadar unui nou proiect amibițios, dintr-o ligă care are în plan să devină cea mai puternică din lume în anii următori.

Fostă adversară a celor de la SCM Craiova în Cupa EHF, Brest le are în echipă pe Darleaux, Pineau și Mangue, printre numele mai cunoscute publicului cunoscător de handbal, iar alături de Gullden, din vară va veni și slovena Ana Gros.

”Am avut 3 ani extraordinari la CSM București. Iubesc acest club și colegele cu care am jucat. Toată lumea a fost alături de mine și m-a ajutat să fiu o jucătoare mai bună. Aici mi s-a îndeplinit visul de a câștiga Liga Campionilor și vreau să închei acest sezon la fel cum l-am terminat pe primul. Cu încă un trofeu! Vreau să le mulțumesc tuturor din cadrul clubului, antrenorilor, jucătoarelor, celor din Team Bella, fanilor de pretutindeni. Sunteți extraordinari! Mulțumesc București, mulțumesc România pentru bunătate și ospitalitate. Pe curând!”, a declarat Bella.

La CSM, Gullden a câștigat o Ligă a Campionilor, în 2016, plus o medalie de bronz în aceeași competiție, un an mai târziu. Pe plan intern, alături de „tigroaice”, ea și-a mai adăugat în palmares două titluri naționale, precum și câte două Cupe și Supercupe.

Locul său va fi luat, din vară, de Andrea Lekic, o jucătoare din Serbia, în vârstă de 30 de ani, și ea cu multă experiență la nivel internațional, care vine de la Vardar Skopje.

Spuneam, la începutul lunii, că Gullden trebuie să ia o hotărâre, pentru binele proiectului CSM. Iată că a făcut-o. Să sperăm că va reuși lucuri mari în restul timpului rămas în România și îi urăm mult succes pe mai departe!

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.