Nevoia de normalitate în fotbalul românesc sau ce păcat că nu candidează Chivu!

Autor: Viorel Berbece

Lupta pentru putere dintre Burleanu și Lupescu ne amintește prea mult de politica de la noi. Ceea ce ne face să visăm, ca și în politică, la posibilitatea de a avea normalitate. De aici, un exercițu de imaginație: dacă ar fi candidat Cristi Chivu, nu ar fi fost mai bine?

Pentru început trebuie spus că am susținut într-un editorial anterior că Lupescu ar fi o soluție mai bună decât Burleanu pentru FRF. Și că, în orice caz, băcăuanul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor și că ar fi cazul să plece. Dar tot acolo am și prezentat câteva sfaturi pentru potențialul nou președinte al FRF, printre care se număra și reunțarea la asocierile cu personaje mai dubioase din trecutul fotbalului românesc. Între timp, presa parcă s-a mai domolit din a-i face statui lui Lupescu, păstrând totuși linia de foc pentru Burleanu, și senzația care plutește în aer e aceea că fotbalul românesc are de ales din nou răul mai mic. Cum suntem obișnuiți să facem și în politică (cine mai are și răbdarea de a alege!)!

Și dacă prezentul nu e prea roz, nu ne mai rămâne decât să ne gândim la viitor. Sau la un prezent dintr-un univers paralel, într-o Românie normală și dornică de performanță. Și dacă este să ne referim strict la fotbal, poate că opțiunea mai bună pentru alegerile din aprilie ar fi fost nu Burleanu, nu Lupescu, ci Cristi Chivu.

De ce Chivu? În primul rând pentru că, spre diferență de principalii contracandidați la alegerile ce bat la ușă, fostul internațional român chiar are un CV curat. Cu o carieră de excepție la nivel de club și cu prezențe la turnee finale cu echipa națională, Cristi Civu poate fi considerat cel mai bun jucător român din ultimii 20 de ani, să zicem. Asta deși a trăit mereu în umbra lui Adrian Mutu, pentru că, nu-i așa, oamenii care dau goluri și mai sunt și un pic controversați prind mai bine la public. Dar poate că asta nu l-a deranjat atât de mult, fostul căpitan al „naționalei”, cunoscut pentru firea sa mai discretă.

Ajuns la 37 de ani, reșițeanul și-a luat licența de antrenor de la Coverciano, este observator UEFA și din când în când participă și la emisiuni TV din Italia, în calitate de expert. Fotbalul românesc are nevoie de Cristi Chivu, în orice rol ar dori acesta să participe. Nu ar fi rău ca antrenor, nici cu o funcție notabilă la FRF (dar lângă cine?), însă poate cel mai bine pentru noi ar fi ca, pe viitor (ce bine ar fi fost și acum!), Cristi să își dorească să conducă destinele fotbalului românesc.

Prea tânăr? Cine zice că asta ar fi un minus? Calificat să conducă? Dacă Lupescu spunea recent că Burleanu îl atacă pentru că este „supra-calificat”, Chivu, cu o carieră de jucător mai bună decât a „KaiseruluI” și cu uși deschise la UEFA, ar fi poate și mai „supra-calificat”?  Și dacă Davor Suker conduce fotbalul croat, iar Dejan Savicevic pe cel muntenegrin, de ce nu ar fi și Cristi Chivu președintele FRF într-o bună zi?

Rămâne de văzut dacă vom avea parte de un asemenea scenariu la alegerile viitoare. Pentru că e clar că la cele din aprilie nu putem avea mari surprize sau speranțe. Cristi Chivu a fost prezent la lansarea candidaturii lui Ionuț Lupescu. Dar asta nu înseamnă nimic. Poate că Lupescu ar putea găsi în Chivu un colaborator de nădejde și cu un CV mult mai bun (mai ales în sensul de curat) decât Prunea, Sandu sau al altor personaje de care microbiștii s-au săturat de mai multă vreme. Dar mai bine ar fi ca peste patru ani (dacă nu a fost să fie acum!), fostul interist să treacă la conducerea fotbalului românesc. Asta dacă, între timp, nu devine un nume mare (și) ca antrenor. Până atunci, înapoi la realitate!