Etapele de reconstruire ale stadioanelor Ghencea, Giulești și Arcul de Triumf. Probleme cu Dinamo

Autor: Maria Sorescu

Euro 2020 se apropie cu pași mari, dar niciun stadion, din cele patru obligatorii pentru antrenamentele echipelor participante la meciurile de la București, nu a fost măcar demolat pentru a fi reconstruit.

Ministerul Dezvoltării şi Compania Naţională de Investiţii au organizat o conferință de presă în care anunţat că stadionul Steaua, din Ghencea, va fi demolat în totalitate, iar stadionul Rapid, din Giuleşti, şi stadionul Arcul de Triumf vor fi demolate parţial, decizia fiind luată printr-o Hotărâre de Guvern.

Noua arenă Steaua va avea o capacitate de peste 30.000 de locuri, iar pe lângă terenul de fotbal care va avea o suprafaţă totală de 122 de metri lungime şi 68 de metri lăţime, va avea spaţii de cazare pentru sportivi, un muzeu al clubului şi locuri dedicate persoanelor cu dizabilităţi. Costul acesti investiţii este estimat la aproximativ 65 de milioane de euro, inclusiv TVA.

Stadionul Rapid – “Valentin Stănescu” va fi parţial demolat şi apoi va fi reclădit, astfel încât să respecte toate normele UEFA. Noua arenă va avea 14.000 de locuri, va fi amenajată o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune şi va beneficia, de asemenea, de spaţii de 28 de locrui de cazare pentru sportivi. Costul acestei modernizări este estimat de autorităţi la puţin peste 26 de milioane de euro.

Și stadionul naţional de rugby “Arcul de Triumf” va fi modernizat, ceea ce presupune şi în acest caz demolarea parţială a actualei arene. Noua construcţie va beneficia de peste 8.000 de locuri în tribune, o parcare subterană, spaţii pentru fizioterapie şi recuperare, precum şi spaţii de cazare pentru sportivi. În acest caz, costurile totate sunt estimate la aproximativ 27,2 milioane euro.

Cazul stadionului Dinamo este mai complicat. Autorităţile au decis să abandoneze vechiul proiect şi să nu mai reabiliteze actuala arenă. În schimb, a fost realizat un nou plan prin care va fi demolat velodromul din complexul Dinamo şi va fi construit, în locul acestua, un nou stadion. Dar, deocamdată totul se află la stadiul de plan, neexistând o decizie clară în acest sens.

„Există posibilitatea ca stadionul să nu fie finalizat până la începerea Euro 2020. Sunt însă situații de avarie. Avem stadioane care îl pot înlocui. La Ploiești, Giurgiu, Mogoșoaia și Voluntari”, a declarat vicepremierul Paul Stănescu.

România ar trebui să organizeze meciuri  ale Campionatului European de Fotbal din 2020, dar UEFA a obligat ţara noastră să îndeplinească anumite condiţii pentru ca meciurile să fie disputate la Bucureşti.

În primul rând, trebuie asigurat transportul rapid, cu metroul, trenul, sau tramvaiul de la aeroportul Otopeni până la Aerna Naţională, unde vor avea loc meciurile.

În al doilea rând, trebuie puse la dispoziţia echipelor care vor disputa partidele din ţara noastră patru stadioane, dotate la standardele UEFA, pentru a se putea antrena, iar aceste arene trebuie să fie cât mai aproape de Arena Naţională.

În cazul în care UEFA va considera că ţara noastră nu îndeplineşte cerinţele impuse, România nu va mai găzdui Euro 2020. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Mar. 2024

Xabi Alonso și recunoștința față de Leverkusen

 Xabi Alonso a pus capăt oricăror speculații legate de viitorul său.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!