Final de drum pentru Sorana în California. Venus Williams o elimină pe Cîrstea în turul doi la Indian Wells

Autor: Ilie Flaviu

După ce în primul tur de la Indian Wells a trecut de Monica Niculescu, pentru Sorana Cîrstea urma o misiune mult mai dificilă, în fața capului de serie numărul opt, Venus Williams.

Startul meciului a fost unul echilibrat, iar după trei game-uri niciuna din cele două jucătoare nu a reușit să își câștige serviciul.

Prima care a realizat acest lucru a fost americanca, această distanțându-se la 3-1. Sorana nu a putut reveni, și deși a echilibrat disputa, a mai pierdut odată pe propriul serviciu, în ultimul game al setului, și a pierdut astfel primul act cu 6-3.

Inceputul setului doi i-a aparținut româncei, care a reușit break încă din primul game, urmat de un punct solid pe propriul serviciu.

Cîrstea a fost aproape de a o învinge încă odată pe Venus pe propriul serviciu, la 2-0, însă a ratat o minge de break. Williams a pedepsit-o și a realizat re-breakul. De la 3-1 a urmat o serie groaznică pentru româncă, iar Venus a câștigat următoarele patru game-uri.

Totuși, Sorana a dat semne de revenire și a realizat break-ul când nimeni nu se mai aștepta. Nu a fost îndeajuna, deoarece jucătoarea noastră a mai pierdut odată pe primul serviciu, și a cedat setul cu scorul de 4-6.

A fost a doua victorie în tot atâtea meciuri în fața Soranei pentru Venus Williams, care o poate întâlni pe sora sa mai mică, Serena, în turul următor. Pentru parcursul de la Indian Wells, Sorana va primi un cec în valoare de 25.465 de dolari și 35 de puncte WTA. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Autor: Mihai Constantin / 05 Dec. 2023

Top 10 cel mai bine plătite sportive din lume

 Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.