Flavius Stoican și meritele sale

Autor: Maria Sorescu

Imaginea pe care mi-o conturasem asupra lui Flavius Stoican, înainte ca el să ajungă la Poli Iași, era aceea a unui antrenor oarecare, ba chiar modest, mai ales că a avut două oportunități de a o antrena pe Dinamo și nu a excelat.

E adevărat că în primul său mandat, din perioada 2013-2014, a venit după Gheorghe Mulțescu, apoi în 2015 i-a urmat lui Mihai Teja.

Deși avea o perspectivă bună, el nu a reușit să o ducă pe Dinamo la potențialul maxim, așa cum a făcut cu Poli Iași, spre exemplu.

În Copou, Flavius Stoican a realizat prima performanță ca antrenor. A dus în play-off o echipă cu lot de play-out, scoțând-o dintre primele șase tocmai pe Dinamo, echipa care l-a lansat spre fotbalul vizibil.

Un alt merit al său este că a reușit să închege un grup multicultural și să contureze un stil de joc bine definit pentru alb-albaștri. A izbutit să îmbine experiența unor jucători precum Andrei Cristea, Frăsinescu sau Mihalache, cu energia unor tineri precum Chelaru, Panțîru sau Ștefănescu.

Altfel spus, ceea ce nu i-a ieșit la Dinamo, unde presiunea era mare, a izbutit la Poli Iași. A așezat jocul și le-a dat încredere unor străini de care publicul urmăritor de Liga 1 nu auzise. Cu ajutorul lui Stoican i-am descoperit pe brazilianul Jo, pe moldoveanul Koșelev, pe capverdianul Platini sau pe ugandezul Kizito.

Aceste prezențe exotice s-au dovedit a fi peste nivelul campionatului și este meritul lui Flavius Stoican că a reușit să le valorifice abilitățile. 

Poli Iași le-a învins în acest sezon, printre altele, pe FCSB (1-0), Astra (1-0), Dinamo (2-1), ceea ce nu poate decât să ne garanteze că și prezența ei în play-off nu va fi pasageră. Echipa lui Flavius Stoican ne-a arătat un joc curajos și pe alocuri spectaculos. Depinde de Flavius Stoican cum va gestiona acest moment și ce va reuși să aducă în plus pentru a-și surprinde adversari.

Cert este că a găsit calea pentru a face performanțe, iar la Iași are resurse umane pentru a-și pune planurile în aplicare. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 21 Apr. 2024

Cum se văd Jocurile Olimpice de la Paris prin prisma dopajului din înotul chinez

 În sport, toată lumea trebuie să fie supusă acelorași reguli pentru ca sistemul să funcționeze corect.

Autor: Nicolae Comănescu / 20 Apr. 2024

Analiză / Bilanțul lui David Popovici la Naționalele de la Otopeni și perspectiva pentru Jocurile Olimpice

 David Popovici a câștigat categoric cele patru probe în care a concurat la Campionatul Naţional de Înot de la Otopeni, 50m, 100m, 200m și 400m. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.