Revoluție în atletism: clasament din 2018, adio barem!

Autor: Viorel Berbece

Federația Internațională de Atletism (IAAF) a anunțat că, începând din 2018, va introduce un clasament al atleților, pe modelul celui din tenis. Iar calificarea la Mondiale și Jocurile Olimpice se va face pe baza lui și nu a baremului!

Astfel, fiecare competiție la care vor lua parte atleții pe durata întregului sezon va primi un coeficient, iar, în funcție de performanțele acestora, se va alcătui un clasament. Prin această mișcare, IAAF dorește să asigure prezența atleților la meeting-urile importante, dar și să ajute publicul să devină mai familiarizat cu atleții momentului.

În plus, situația în clasament va fi cea care va permite unui atlet să obțină calificarea la Mondiale și Jocurile Olimpice și nu baremul, ca până acum!

De ce toate aceste schimbări? „Pentru prima data în istoria acestui sport, atleții, media, dar și fanii vor putea înțelege clar care este ierarhia pe fiecare probă, la nivel național și internațional. Astfel, toată lumea va urmări cu mai mult interes desfășurarea întregului sezon!” a decalarat pentru L'Equipe Sebastian Coe, președintele IAAF.

Pentru a putea întocmi și actualiza un asemenea clasament, IAAF a semnat un protocol de colaborare cu Elite Ltd., societate care deține site-ul de statistică All-Athletics.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Oct. 2023

Maratonul Internațional București a fost câștigat de marocanul Mohamed Chaboud

 Peste 15 000 de oameni au alergat la Maratonul Internațional București.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Oct. 2023

ANALIZĂ / India vrea să organizeze Jocurile Olimpice din 2036. Care sunt atuurile sale

 India are o economie în creștere și o populație care vrea să simtă acest lucru. 

Autor: Nicolae Comănescu / 09 Oct. 2023

Cartea "Forţa femeilor în sport", un volum care poate inspira tinerele generații

 Muzeul Sportului din Capitală a găzduit lansarea volumului "Forţa femeilor în sport".

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.