Eusebio Unzue, patronul lui Movistar, nemulțumit de revenirea pavatelor în Turul Franței

Autor: Daniel Samoilă

 Traseul oficial pentru Turul Franței 2018 a fost prezentat marți, într-o ceremonie găzduită la Paris, iar organizatorii au reintrodus pavatele într-o etapă. Pentru acest motiv, patronul celor de la Movistar, Eusebio Unzue se declară nemulțumit de această decizie.

Nu înțeleg această decizie de a reintroduce pavatele. Sunt foarte periculoase pentru cicliști. Acest sport este unul riscant, iar pe pavate riscurile vor fi multiple. Ele ar trebui să fie doar în Paris-Roubaix”, a declarat Unzue pentru L’Equipe.

În 2019, runda a 9-a va include 22 de kilometri de piatră cubică, ceea ce ar avantaja unii cicliști. Ultima dată când au apărut în Le Tour a fost în 2015, atunci când nu s-a consemnat niciun abandon, la Cambrai. Însă cu un an în urmă, 2014, ploaia a făcut multe pagube în pluton, într-o zi în care Vincenzo Nibali a făcut un pas mare către câștigarea turului.

De asemenea, Unzue susține că este un traseu pe placul lui Nairo Quintana și nu crede că pavatele îl vor dezavantaja pe columbian.

“Cred că este un tur bun pentru Nairo. Cu toate dificultățile de pe traseu, poate fi pe prima treaptă a podiumului la Paris. Nu consider că revenirea secțiunilor cu pavate l-ar dezavantaja. A făcut față în 2015, atunci când a încheiat cu toți favoriții”, a adăugat Unzue.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Mar. 2024

Editorial / Cultura baschetului la Cluj-Napoca. 10 000 de oameni și o echipă pentru un oraș unit

 Atâta timp cât există o minge care sare și un coș, la Cluj spiritul baschetului va prospera.

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Feb. 2024

Editorial / Cazul Edvard Novak readuce în discuție coșmarul cicliștilor: traficul auto și șoferii neglijenți

 Cazul ciclistului de 20 de ani readuce în discuție modul în care se respectă regulile de circulație într-o țară aglomerată de mașini și cu o adâncă lipsă de respectare a regulilor rutiere, cum este România.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.