Opinii/ Sportul prin ochii lui Eduard Munteanu: „Sportul este o necesitate"

Autor: Mărgineanu Alina Georgiana

Student la Facultatea de Litere în anul trei, Eduard Munteanu (20 de ani) a avut plăcerea de a ne încânta cu vorbele sale...despre sport.

Puştiul a făcut şah de performanță în clasa a 11-a, dar a fost nevoit să renunțe la el, deoarece nu mai putea face față la liceu. Profilul, mate-info, uşor greuț, punea sub presiune mintea sclipitoare a lui Eduard.

Din cauza stresului acumulat, acesta a început să mănânce foarte mult şi foarte prost din punct de vedere nutrițional, astfel că ajunsese destul de "rotofei". Anul trecut, Eduard s-a gândit că este absolut necesar să pună piciorul în prag şi să facă o schimbare majoră din punct de vedere sportiv, aşa că a început să alerge distanțe scurte. În timp, distanțele acestea s-au mărit. „Din cauza greutății abia reuşeam să alerg un kilometru, cu mare efort." Dar în luna iunie, anul acesta, a avut primul său maraton montan: Predeal-Poiana Braşov.

Ziarul de Sport: De unde până unde a pornit pasiunea ta pentru şah?

Eduard Munteanu: Aveam 4-5 ani şi-mi urmăream rudele cum jucau. Le-am rugat să îmi explice şi mie jocul, însă nu aveau chef să-şi piardă timpul cu un copil. Când am început şcoala, încă din clasa întâi am aflat de existența unui club de şah chiar din zonă şi m-am înscris acolo, la Clubul Central de Şah Bucureşti.

Ziarul de Sport: În ce mod vezi viața cu sport?

Eduard Munteanu: Sportul este o necesitate. Din păcate foarte mulți oameni nu înțeleg asta sau nu mai au timp de el. Nu numai că te ajută să obții o condiție fizică foarte bună şi să îți menții sănătatea, dar aduce şi o stare de bine. Eu unul văd sportul, nu ca pe un „chin necesar", cum îl văd unii (de exemplu unele persoane fac sport ca să nu se îngraşe sau se află în situația în care m-am aflat şi eu, ca să dea jos kilograme), ci ca pe un aliat împotriva stresului cotidian. De fiecare dată când alerg încerc să uit de toate şi să mă concentrez asupra obiectivului meu (să scot un timp cât mai bun pe distanța x sau, din contră, să mă relaxez şi să meditez).

Ziarul de Sport: Deci vezi sportul ca pe o scăpare de stres?

Eduard Munteanu: Când faci sport nu te mai gândeşti şi la celelalte (la ce ți s-a întâmplat în ultima perioadă, la diferite evenimente etc.), ci doar savurezi momentul. Adică eu, cel puțin aşa procedez; când fac sport, uit de toate şi mă concentrez doar pe sport în sine."

Ziarul de Sport: E sănătos şi pentru minte?

Eduard Munteanu: Desigur! Sportul îți oferă o stare de bine şi contribuie la menținearea echilibrului mental. Doar se ştie: Mens sana in corpore sano.

Ziarul de Sport: Dacă tu ai dori acum să faci un proiect pentru promovarea sportului, cum ar suna acesta şi în ce ar consta?

Eduard Munteanu: Eu unul, ca şi pasionat de alergare, aş organiza un cros (pe o distanță acceptabilă,să zicem 5 Km), însă cu mai multe categorii de premiere (inclusiv pentru elevi, studenți, veterani, persoane cu dizabilități etc.), astfel încât să se poată oferi cât mai multe premii şi să îi motiveze şi pe ceilalți (deci, prin urmare, aş avea nevoie şi de câțiva sponsori). Și încă o chestie interesantă, era imposibil să nu găseşti la fiecare intersecție alergători, chiar am fost surprins în mod plăcut.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 21 Apr. 2024

Cum se văd Jocurile Olimpice de la Paris prin prisma dopajului din înotul chinez

 În sport, toată lumea trebuie să fie supusă acelorași reguli pentru ca sistemul să funcționeze corect.

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.