A doua remiză consecutivă pentru Timișoara Saracens. Trei meciuri fără victorie pentru bănățeni în Superligă

Autor: Emanuel-Daniel Sărmășan

Pe stadionul „Florea Dumitrache", Dinamo București a primit sâmbătă, 23 septembrie, în etapa a V-a din cadrul SuperLigii CEC Bank vizita campioanei en-titre, Timișoara Saracens.

Partida se anunța interesantă, cu alb-roșii în incercarea de a profita de startul mai puțin reușit al campionilor aflați fără victorie în ultimele două etape.

Cu dou victorii în partidele în care pornea ca principală favorită, împotriva Politehnicii Iași și a Universității Cluj, ambele cu punct bonus ofensiv.

Dinamo București a acumulat zece puncte grație cărora se afla pe poziția a treia înainte de disputarea acestei confruntări, însă pentru alb-roșii urma o partidă de foc în fața Timișoarei Saracens pe care au învins-o o singura dată în istoria SuperLigii CEC Bank.

Pentru o noua performanță notabilă elevii lui Cristi Hildan aveau nevoie însă de un joc complet iar în etapele anterioare Tudorel Bratu, desemnat în două rânduri „Jucătorul meciului” și o dată „Jucătorul etapei”, noul taloner Merab Matkava alături de jucatorii de bază din sezoanele anterioare au demonstrat că se pot ridica la un nivel superior celui din ediția precedentă.

Astăzi s-a întâmplat ca Timișoara Saracens să ajungă la trei  meciuri fără victorie în Superliga de rugby. Bănățenii au remizat astăzi pe terenul lui Dinamo București, după ce a fost egalitate și la jumătatea confruntării, 22-22 (10-10).

Gazdele au condus cu 7-0, dar Simionescu (eseu) și Conache (lovitură de pedeapsă și transformare) au făcut ca la pauză scorul să fie egal. Bucureștenii s-au mai desprins o dată (16-10), dar Helu a marcat un eseu transformat de Conache, pentru 16-17.

Diferența a crescut (16-22), după o încercare netransformată de Halalilo, dar dinamoviștii au beneficiat de două lovituri de pedeapsă concretizate de Bratu. Prin urmare, după patru partide, bănățenii au doar 8 puncte și se află pe locul al cincilea.

Mulțimea de jucători accidentați poate fi un aspect important în evaluarea rezultatelor timișorenilor de până acum, însă beneficiind de un lot valoros, gruparea lui Matt Williams ar fi trebuit să livreze mai multă calitate pe stadionul „Florea Dumitrache" și să vedem o altă față a unei echipe care în prima etapă învingea pe Știința Baia Mare.

Sursa foto: FRR
 
Bilanțul întâlnirilor directe: 14 partide disputate, 12 victorii Timișoara Saracens, 1 victorie Dinamo București
 
Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

ANALIZĂ / Schimbări importante în rugby-ul mondial, care nu ajută România, deși crește numărul de echipe la Cupa Mondială

Deși diferența între elita rugby-ului mondial și eșalonul secund crește, Consiliul World Rugby a aprobat modificări care nu fac decât să accentueze acest hiatus.

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Iun. 2023

Criza financiară din rugby-ul englez se acutizează: clubul London Irish a fost exclus din toate competițiile

 Rugby-ul englez rămâne în decurs de 10 luni fără trei dintre cele mai importante cluburi din istoria recentă la nivel înalt.

Autor: Dan Voinea / 15 Mai 2023

Aur pentru România la Special Olympics de la Paris

România a învins Franța în finală la rugby.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!