Dan Petrescu a refuzat echipa națională, după care a primit o suspendare de două etape

Autor: Maria Sorescu

Dan Petrescu s-a întâlnit cu oficialii FRF pentru a negocia preluarea echipei naționale, dar l-a refuzat pe Răzvan Burleanu.

Antrenorul echipei CFR Cluj i-a cerut lui Răzvan Burleanu să pregătească în paralel echipa națională, dar și clubul din Gruia.

Federalii l-au vrut pe Dan Petrescu exclusiv pentru selecționata României, iar tehnicianul a refuzat oferta financiară propusă de Burleanu.

La câteva ore de la declinarea ofertei FRF-ului, Dan Petrescu a fost suspendat două meciuri și a fost amendat cu 360 de lei de Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, reunită miercuri.

Tehnicianul lui CFR Cluj fusese trimis în tribună de arbitrul Comănescu în meciului cu CS Universitatea Craiova (2-1) pentru proteste.

 

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

Poate te interesează şi:

Autor: Daniel Samoilă / 19 Ian. 2018

Dinamo București câștigă categoric primul amical al iernii

În cantonamentul de pregătire din Cipru, Dinamo a disputat primul amical al iernii. Trupa antrenată de Vasile Miriuță a jucat contra lui Aris Limassol.

Autor: Daniel Samoilă / 18 Ian. 2018

Un nou transfer pentru CFR Cluj. A fost adus un fundaș central brazilian

Continuă campania de achiziții pentru CFR Cluj. Trupa lui Dan Petrescu l-a adus pe Gilvan Souza Correa, un fundaș central brazilian în vârstă de 28 de ani.

Autor: Daniel Samoilă / 18 Ian. 2018

FCSB a pierdut amicalul cu Olimpik Donețk, dar l-a achiziționat pe Valerică Găman

 FCSB a pierdut amicalul cu Olimpik Donețk, 1-2, dar a reușit să-l achiziționeze pe Valerică Găman, fostul fundaș central al Astrei Giurgiu. 

Ştiri recente:

Autor: Vasile Cenușă / 20 Ian. 2018

To be continued! Ana Bogdan nu poate trece și de Madison Keys

   Surpriza României de la Australian Open, Ana Bogdan a fost învinsă în turul al treilea de finalista de la US Open, americanca Madison Keys.

Autor: Daniel Samoilă / 19 Ian. 2018

Alexis Sanchez, criticat de un fost internațional englez după decizia de a pleca de la Arsenal

Chilianul Alexis Sanchez are șanse foarte mari să se transfere de la Arsenal la Manchester United, iar această decizie l-a nemulțumit pe Martin Keown, fost internațional englez.

Autor: Daniel Samoilă / 19 Ian. 2018

O nouă victorie fără emoții. CSM București câștigă cu Danubius Galați în etapa a 13-a din Liga Florilor

Etapa a 13-a din Liga Florilor a debutat în Sala Polivalentă din București, acolo unde campioana CSM a jucat contra lui Danubius Galați.