Nagelsmann de România. Un interviu fascinant cu Dragoș Căvășdan, tânărul antrenor care își urmează visul în Anglia

Autor: Viorel Berbece

La doar 21 de ani, orădeanul Dragoș Căvășdan este decis să facă o carieră frumoasă în antrenorat. Când acea carieră debutează în Anglia, lucrurile deja sună bine!

A început de jos, de la nivel de grassroots, într-o țară în care doar cei mai buni jucători și antrenori reușesc să facă față presiunii. Dragoș muncește neîncetat pentru visul său, chiar dacă au mai existat pe ici, pe colo, mici-mari piedici în dezvoltarea carierei sale. Dar mai bine îl lăsăm pe el să ne povestească!

Ziarul de Sport: Când a început pasiunea ta pentru antrenorat?

Dragoș Căvășdan: Poate suna ciudat, dar de pe la vreo 14 ani mă gândeam la meseria de antrenor. Jucam zilnic printre blocuri și în curtea școlii. Și când jucam cu puști mai mici ca mine aveam tendința să vorbesc mult cu ei și să le dau indicații, să fac echipe etc. Pe final de clasa a 8-a vorbeam cu colegul de bancă 90% din timp despre fotbal. El juca, era legitimat, eu îi spuneam că vreau să fiu antrenor.

Pe la 16 ani am început să fac antrenamente și să joc meciuri pe teren mare format 11 pe 11, dar doar amicale (nu am fost niciodată legitimat oficial la un club). Până la 16 ani făceam doar vara în sat fotbal cu pruncii de acolo. Îmi plăcea să urmăresc meciuri, interviuri, analize etc. Apoi prin liceu am început să citesc cărți de specialitate. Mie cea mai mare parte din școală și majoritatea orelor mi-a părut o pierdere de timp, superficialitate și plafonare așa că, atunci când puteam, citeam cărți de fotbal (printre cele de filozofie).

Între timp m-am lăsat de fotbal, și înainte să mă acuze cineva că aș fi ipocrit, vreau să spun că aveam colegi care veneau doar la meciuri, lumea lucra pe lângă fotbal, deci nu era prioritate pentru ei, nu am simțit că m-am integrat bine și nu mă simțeam ajutat să mă integrez. Nu erau condiții și terenul era și foarte departe de mine (opt stații de tramvai și vreo sapte de autobuz). Dar asta face parte din capitolul sacrificii...

Ziarul de Sport: Despărțirea de fotbal ca jucător trebuie să fi fost grea, dar asta a deschis drumul mai repede pentru adevăratul tău vis, nu?

Dragoș Căvășdan: Pe lângă toate cele enumerate mai sus simt că nu am avut antrenor niciodată. Poate pentru că nu au avut ei calitate, cunoștiința și experiența necesară sau poate pentru că nu au avut resursele necesare și mediu înconjurător potrivit sau poate ca amândouă. Nu știu, dar odată am mers la antrenament și m-am trezit singur. Era un frig îngrozitor și zăpada îmi venea până la genunchi aproape. Dar eu știam că se poate face antrenament și pe zăpadă, motiv pentru care m-am dus.

M-am trezit singur și acela a fost un moment crucial care, cred eu, m-a determinat să plec din țară. A fost și prima dată când m-am lovit de dezamăgire, în cazul acesta legat de fotbalul nostru și raportarea noastră la el. Tot atunci mi-am impus și promis mie că voi ajunge antrenor, voi antrena la echipe mari și voi ajunge cel mai bun antrenor român!

Ziarul de Sport: Și a urmat apoi marea evadare, drumul spre Anglia!

Dragos Căvășdan: Cu trecerea timpului au apărut din ce în ce mai multe dezamăgiri, unele mărunte, altele grave! Și nu doar legate de fotbal. Tot în liceu l-am întâlnit pe unul din cei mai buni prieteni ai mei care juca la juniori la FC Bihor și mai târziu și la echipa mare. El era determinat să joace fotbal afară de mult și din păcate foarte multe discuții cu el au confirmat anumite temeri ale mele legate de etica, profesionalismul și calitatea fotbalului nostru. El acum joacă în Germania, in Regionala Sud cred că e. Începusem să îmi fac planuri de viitor mă gândeam ce facultate și unde prin țară, pași, idei, progres, cum urc, cum și când plec și Anglia era un vis mare, departe de tot... Mă gândeam că pe la 30 de ani o să ajung să antrenez ceva pe acolo.

Apoi în clasa a 12-a profesoarea mea de filozofie mi-a trimis un e-mail cu informații despre o organizație ce îi ghidează pe cei ce vor să studieze afară. Am urmat pașii, am investit mult timp și energie și desigur bani, iar Universitatea Solent din Southampton mi-a oferit exact ce aveam nevoie. Știam că sudul Angliei e în dezvoltare, echipa mergea bine, cam pe atunci l-au luat și pe Florin (Gardoș). Am indeplinit condițiile lor și am intrat.

Ziarul de Sport: Cum a fost începutul acolo, șocul cu o nouă cultură?

Dragoș Căvășdan: La început eram 130 în total. Doua profile de fotbal combinate. Vreo 60-70 au terminat. Eu am terminat cu calificativul 'second first' și deși nu mă sunt foarte încântat, având în vedere că ținteam spre primii 10 cu 'first class' degree, dar considerând lucrul part time de noapte, uneori lucru part time de zi, statul relativ departe de facultate (40 minute de mers pe jos), întreținerea personală, nu e chiar așa rău, ba mai mult, într-un fel mă bucur deoarece mă motivează și mă menține 'în priză' mai tare.

Înainte de anul doi de facultate am fost antrenor la o echipă de copii de 10-11 ani. Acum au 12-13. Pot spune foarte mândru și fericit că am un copil care s-a dus la academie la Southampton, doi care joacă la grupele de juniori de la echipele semi-profesioniste ( liga a-5-a ) și un copil român de 12 ani cu un potențial fantastic. Dacă fotbalul ca fenomen e drept, frumos și bun și sunt foarte încrezător că e, în ciuda multitudinilor de lucruri negative și corupte, pe băiatul acela, dacă va continua așa și va fi susținut în continuare, pot spune cu încredere că în șase ani îl vedem la o echipă dintr-un campionat puternic din Europa!

Pe de altă parte am un băiat care s-a lăsat. La 11 ani să nu mai vrei să joci fotbal! E foarte dezamăgitor pentru mine. Am luat-o personal. Mă întreb dacă era ceva ce puteam face mai mult...

Ziarul de Sport: Cum ai ajuns să lucrezi la academia unui club de Premier League, AFC Bournemouh?

Dragoș Căvășdan: La Bournemouth am ajuns aplicând pentru poziția de antrenor de academie - am avut recomandări bune de la profesori și am fost la un interviu practic alcătuit din trei etape (alcătuirea unei sesiuni de antrenament, analiza performanțe unui jucător dintr-un meci amical și livrarea sesiunii de antrenament din proba 1). Am trecut cu bine și au fost mulțumiți, deci m-au primit în staff! Povestea amuzantă e că eram dorit în același timp și de Woking, echipă de liga a 5-a din Anglia pentru poziția de analist de performanță. Woking a schimbat staff-ul tehnic și vor promovarea în fotbalul profesionist în doi ani. Ar fi fost frumos, mi-aș fi dorit, ba chiar managerul lor spunea că i-am impresionat la interviu dar problema era că nu puteau să îmi plătească drumul (menționez că nu era job plătit, la Bournemouth nu sunt plătit, la echipa de sub 13 nu sunt plătit).

Ziarul de Sport: Și ce vei face acolo? Și cum a fost impactul cu resursele găsite acolo, materiale și nu numai?

Dragoș Căvășdan: Lucrez ca asistent pentru echipa de juniori de opt ani. Sunt recunoscător că întâlnesc oameni noi și asist la un asemenea nivel. Pe lângă asta cu echipa de 12 ani voi continua de asemenea. Acolo sunt asistat de un antrenor de portari care e ultimul an la facultate aici și va mai veni cineva care mă va asista cu scouting si analiza performanței. Amândoi sunt români, Antonio șI Denis, pe numele lor!

Pentru echipa de 12 ani sunt voluntar, iar pentru Bournemouth intern, deci nu câștig bani, ba chiar trebuie să investesc! Astfel, trebuie să lucrez să pot plăti ce trebuie plătit ca să pot sta aici să încep o carieră. Mai ales că financiar nu am putut fi ajutat de ai mei. Deci pot spune că sunt ocupat și activ și 'timpul liber' îl petrec citind fotbal, urmărind fotbal, gândit fotbal etc

La Bournemouth voi filma meciurile și antrenamentele, voi face analize individuale pe jucători, dar și pe staff-ul de antrenori și îi asist cu sesiunile de antrenament, mai intervin cu o vorbă, o discuție, o demonstrație etc.  S-ar putea să lucrez și cu echipa a doua de la U12, ca antrenor! Aș avea două antrenamente pe săptămână, de  o oră și jumătate fiecare și meciuri sâmbăta!

Iar acolo am găsit resurse și facilități de top, câte doi-trei antrenori minim care lucrează cu fiecare grupă. Iar calitatea este una ieșită din comun. Nu credeam că pot să văd așa copii cu o așa inteligență în joc și așa abilitate tehnică!

Ziarul de Sport: Și mai pe larg, spune-ne ceva despre antrenamentele pe care le faci ?

Dragoș Căvășdan: Am două grupe, una de sub 13 ani, unde sunt manager și antrenor și la AFC Bournemouth sunt antrenor asistent și analist de performanță pentru grupa de sub opt, dar mai lucrez și cu cei de sub șapte din când în când.

Începem cu ai mei. Îi am de doi ani și jumătate, anul ăsta trecem la format de 11 pe 11. Fac cu ei două antrenamente pe săptămână. Un antrenament are o oră și jumătate, ceea ce nu prea vezi la echipele de grassroots football (cam toate fac o dată pe săptămână o oră). Unul din antrenamente e pe parte fizică, bazat pe agilitate, coordonare și echilibru, circuit, intervale etc. Celălalt e bazat pe tehnică ce include tehnică individuală, controlul mingii, posesie etc. În cel de tehnică mai introduc și puțină tactică, desigur nu scheme complexe, ci poziționare în diverse situații, apărare individuală / în grup inclusiv pressing, așezare în teren etc. Deși eu sunt adept al contraatacului (mare fan Helenio Herrera),  joc cu ei 4-3-3 ofensiv, un singur mijlocaș la închidere.

 De asemenea am un asistent, Antonio - tot român, care pe lângă altele se ocupă și de portari. Ceea ce iar nu vezi la echipele de grassroots. Și dacă nu e destul voi mai avea un asistent, Denis - adus de Antonio, tot român care se va ocupa de filmat meciuri și antrenamente și se va ocupa de analiza performanței. Și da, ai nimerit, nu sunt echipe de grassroots care fac asta! (râde).

Ziarul de Sport: Sună bine, dar nu este poate un proiect prea ambițios? De ce toate aceste eforturi?

Dragoș Căvășdan: Eu doresc să implementez toate astea deoarece mi-am propus să chem scouteri de la Southampton și Bournemouth să vedem dacă ar fi jucători care ar pasul în față la nivel de academie de Premier League. Dintr-un milion și jumătate de copii care joacă fotbal organizat în Anglia, doar 180 ajung să joace minim un minut în Premier League. Rata se succes e undeva la 0.012%. Dintre cei care intră în academii de la nouă ani mai puțin de 1% își câștigă existența din fotbal!

Pe lângă asta eu sunt orientat spre dezvoltarea lor individuală, chiar dacă ei se arată foarte determinați să câștige campionatul. Dacă le pot face pe amândouă, super! Fiecare copil are un caiet individual, unde au un cod de conduită, dar și loc pentru reflecții personale și pentru diverse 'teme' pe care le dau. Consider că e cel mai bun ca să învețe și să se dezvolte individual, dar și ca grup. În încurajez să joace înainte, să folosească și piciorul care nu e de bază, să folosească și exteriorul. Pressing din primul minut indiferent de oponent. Șuturi pe poartă cât de multe.

Am un plan de antrenamente făcut pe lună și după fiecare antrenament un document pentru reflecțiile mele personale asupra mea și a antrenamentului. Pentru fiecare copil am un document unde am obiective săptămânale și lunare și, de cum începe campionatul, pentru fiecare meci în parte. Cu părinții lor comunic prin e-mail și telefon și, desigur, chestiunile importante față în față și am întâlniri mai mari cu toți de vreo trei-patru ori pe sezon.

Mai nou încerc să recrutez un antrenor și pentru echipa de sub 12 ani. Un antrenor care e pe aceeași mentalitate și viziune ca mine. Tocmai în cazul în care la anul nu vom avea echipă de sub 14, cei de U12 acum ar avea deja o bază bine formată pentru ce aș face eu cu ei, pentru 4-3-3-ul pe care îl joc eu. Pe lângă asta șansele de a trimite jucători mai sus ar crește considerabil. Inegalabilul și autenticul model Ajax! (Mare fan! Am trecut pe la ei la academie... e altă planetă!).

Ziarul de Sport: Spuneai, însă, și mai înainte că toate vin cu un cost și încă unul nu prea mic!

Dragoș Căvășdan: Este adevărat. Pentru a plăti chiria și a mă întreține lucrez de noapte de trei ori pe săptămână de la 10 seara la 6 dimineața. Uneori mai lucram și diminețile de la 11 pe la vreo 2 după masa, muncă de birou. În fine, legat de jobul cu Woking, m-ar fi costat cam £360 pe lună drumurile și categoric nu îmi permiteam în măsura în care chiria mea e £300 pe lună. Nu e mai colorată situația la Bournemouth deoarece nici ei nu îmi pot oferi drumul. Inițial am făcut un calcul ce mi-a dat de înțeles că e posibil dar acum după ce am început naveta realizez că nu a fost deloc cum am calculat. Mai ales că va trebui să găsesc alt job. Dar suportul moral primit de-a lungul anilor de la părinți și bunici a contat fantastic!

Ziarul de Sport: Dar toate sacrificiile acestea merită, doar vrei să îi calci pe urme lui Nagelsmann!

Dragoș Căvășdan: De unde ați știut că este preferatul meu (râde)? De fapt noul meu antrenor preferat, de când a preluat-o pe Hoffenheim. Sigur, mai e mult până departe, dar de ce nu?

Ziarul de Sport: În final, dacă ar fi să alegi niște povești care îți dau încredere să urmezi acest drum și pe viitor, care ar fi acelea?

Dragoș Căvășdan: Greu de ales (râde)! O poveste drăguță ar fi când într-o sâmbătă am lucrat vreo opt ore și jumătate, am ajuns duminică dimineața acasă și am avut o oră și jumătate până la meci. Nu am dormit deisigur (un scenariu cu care sunt obișnuit de altfel...), era un meci în care aveam nevoie de victorie, totuși, pentru a evita să ajungem înspre retrogradare. Am fost conduși la pauză cu 4-2 și frumoasă a fost întoarcerea de scor la 6-4! Am reușit să fiu calm, răbdător și încrezător, nu s-a văzut oboseala pe mine ceea ce e bine, deoarece așa am reușit să le transmit ce era nevoie.

O altă poveste ce poate ar fi de interes ar fi faptul că eu am eșuat la prima examinare pentru nivelul doi de antrenori. Îmi asum 100% situația. Sper că nu sună ca și scuze, dar dacă povestea e de interes, așa poate ar fi și explicația. Am făcut un exercițiu într-un mod diferit față de ce se cere de la federația engleză. Dacă tot suntem la capitolul aceata sunt multe chestii de la federația engleză pe care nu le agreez și nu vreau să le incorporez în filozofia mea - și nu sunt ipocrit, am făcut asta cu riscul de a pica examinarea și o voi face în continuare!

După a doua examinare mi s-a spus că am trecut, dar în același timp și să găsesc altă meserie - ambele vești transmise de un tutore de la federația engleză care mi-a fost profesor la facultate; l-am avut la tactică, practică, psihologie și management. La management în ultimul an mi-a dat și notă mică la un eseu ce consta în analiza unui manager. Toți au făcut despre Mourinho, Ferguson și Guardiola, ceea ce nu e surprinzător, pentru că na, suntem în 2017. Eu l-am ales pe Ștefan Covaci. Povestea Covaci și Ajax în perioada '68-'74 pentru mine e impresionantă, am o admirație fantastică pentru ea și sunt multe chestii de considerat ce pot fi aplicate astăzi (desigur mai mult legat de psihologie, relație cu jucătorii și teambuilding decât tactică) și eu tot așa cu riscul de a pica, am făcut diferit.

Ei bine, ghici ce? Da! Am avut notă mică, dar a fost ceva decisiv în interviul meu la Woking. Cu asta pot spune mândru că i-am șocat (în sens pozitiv). Una peste alta evident nu i-am urmat sfatul de a schimba meseria, i-am mulțumit pentru motivație și mi-am văzut de drum! Dacă ar fi să vorbim despre cei care nu îmi dau șanse sau care nu credeau că eu pot ajunge aici ar trebui un articol separat, ba nu... o întreagă gazetă!

O altă experiență ar fi că în primul an, semestrul doi am avut de făcut un exercițiu de finalizare 1 la 1. Am primit feedback cum că nu ar fi realistic făcut. Nu exagerez și nu mă laud, dar ultimul gol al Barcelonei în finala UCL cu Juventus parcă a fost copie fidelă a exercițiului meu!

În anul 3 la management am avut de făcut o prezentare o pregătire a meciului retur a lui Juventus cu Porto. Am subliniat importanța lui Dani Alves în sistemul lui Juventus și în tactica și schimbările necesare pentru câștigarea trofeului. Deci din nou în față cu tutorele care de data asta a pus sub semnul întrebării analiza și concentrarea asupra lui Dani Alves! Ca apoi să vadă toată lumea ce important a fost pentru Juve și ce important e deja pentru PSG!

Deci  trei exemple mari care îmi confirmă că nu există o metodă specifică de urmat și că până la urmă federația engleză nu are răspunsul ideal și de succes. Asta îmi dă și mai mare încredere să continui cu mentalitatea și filozofia aleasă.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !