Interviu exclusiv cu George Avram / În spatele corpului perfect sculptat se ascunde o poveste emoționantă de luptă și vitejie

Autor: Emanuel Sărmășan

Se simte minunat în sala de forță, reușește să tragă cu ușurință de aparate și întotdeauna a dorit să-și cunoască mai bine corpul. Numele său este George Avram, iar după o lungă suferință ploieșteanul a izbutit să revină pe cele mai înalte culmi și să sfideze arta culturismului cu un corp perfect sculptat și tonifiat. 

În rândurile ce urmează îl vom cunoaște mai bine pe George Avram, care a devenit cel mai cunoscut și mai căutat instructor de fitness din Ploiești: 

ZdS: Te salut, George ! Îți mulțumim că ai fost de acord să stăm vorbă și să ne acorzi puțin timp. În primul rând, trecutul tău este absolut emoționant și ne-ai demonstrat tuturor că prin multă muncă și determinare se poate. Pentru început, cum a decurs acel proces de recuperare și care au fost pașii pentru a reveni în sala de forță ?

George Avram: Eu vă mulțumesc, nu este nicio problemă. Pe fondul oboselii și al alimentației destul de slăbuțe, pentru că banii erau destul de puțini, m-am accidentat. Nu aveam suficient timp să mă recuperez și nici resursele necesare. Bineînțeles că după accidentare a urmat o intervenție chirurgicală, iar în momentul când am fost scos din sală în scaun cu rotile, deoarece altfel nu aveam cum, mi-am conceput singur programul de pregătire.

Aveam totul deja sistematizat în cap și știam ce va urma să fac. Apoi sigur că am urmat anumite antrenamente ușoare, terapeutice, până ce mi-am intrat în formă. Am pus accentul în general pe regiunea lombară, o zonă mai sensibilă unde a trebuit să lucrez cu grijă. După aceea a urmat pregătirea de rigoare și am reușit să cuceresc titlul de campion pe zonă anul trecut. Probabil că a fost vorba și de ceva noroc, dar eu tind să cred că dacă muncești și perseverezi continuu vei fi răsplătit pentru ceea ce faci.

ZdS: Ce ne-ai putea spune despre competiția Spring Fitness Model, pe care ai câștigat-o în 2015, dacă bine ne aducem aminte?

George Avram: Da, în 2015 am câștigat la Bodybuilding Classic, categoria 175 cm. Nu mi-a fost atât de ușor, lupta la medalia de aur s-a dovedit a fi una puternică. Trebuia să fiu cât mai bine pregătit, pe doar un singur concurent îl știam pentru că se pregătea și el în Ploiești. 

ZdS: Cum arată o zi din viața campionului George Avram ? 

George Avram: Am două antrenamente pe zi, primul dimineața, iar cel de-al doilea seara. În general pregătirea mea se bazează pe dietă și puțin cardio. La ora 8:00 de dimineață încep antrenamentul cu greutăți, iar la 9:30 sunt gata cu antrenamentul. Seara revin și fac pregătirea de rigoare, iar programul de antrenament cu clienți cu tot se termină în jurul orei 20:30. 

ZdS: Este o perioadă mai specială și în privința alimentației, ținând cont că peste aproximativ opt săptămâni vei fi prezent la Mister Universe, nu ? 

George Avram: Da, într-adevăr este o perioadă mai specială ce presupune o anumită strictețe. Alimentația se bazează pe multe proteine. În extrasezon îmi permit să cresc numărul de calorii, dar acum am fost nevoit să ajung de la 80 de kg la 75 de kg pentru a atinge forma de concurs. La Mister Universe vor veni cei mai buni culturiști din lume de această dată. 

ZdS: În luna noiembrie, Bistrița va organiza Campionatele Mondiale de Culturism și Fitness pentru categoriile de juniori și masters. Cine va participa din echipa ta acolo ?

George Avram: Așa este, din echipa mea doar Ina va concura la junioare bikini fitness. Sperăm să avem parte de o evoluție cât mai bună. Ina a obținut o poziție fruntașă și la Campionatele Balcanice de la începutul acestui an și ne dorim la Mondiale să putem ajunge din nou pe podium.

ZdS: Am observat că folosești numai produse de la Genius Nutrition cu arome diferite, de pildă Whey-X5.

George Avram: Da, eu de când folosesc produse de la Genius Nutrition mă simt foarte bine, nu am stări de balonare, nu mă doare stomacul și am atins cea mai bună formă de concurs. Iar referitor la Whey-X5 se numește așa pentru că sunt cinci tipuri de arome. Eu am folosit o cupă cu aromă de măr copt amestecată cu un iaurt, amestecul pe care l-am obținut, l-am turnat peste o banană coaptă bine și pe deasupra am asezonat cu zmeură și afine proaspete, iar ca topping am folosit o cremă de ciocolotată tartinabilă. Recomand, este foarte bun, nutritiv și ușor în ceea ce privește alimentația. 

ZdS: George, ai un „model” în culturism, o persoană mai deosebită care te-a inspirat în domeniu ? 

George Avram: Sigur că Arnold a avut un impact major asupra acestui mod de viață, dar mie mi-a plăcut întotdeauna Dexter Jackson. Cred că se pliază cel mai bine cu personalitatea pe care o am eu. 

ZdS: Referitor la Gold Gym, locul din Ploiești în care te simți bine și te bucuri de sport în fiecare zi, am înțeles că va purta un nou nume începând cu luna septembrie. Ai putea să ne spui mai multe și despre noul design ? 

George Avram: Exact, Gold Gym va purta o altă denumire, DAC FIT. Design-ul nu știu cum va arăta pentru că a rămas așa ca o surpriză și pentru noi. Deocamdată cam atât știu. Așteptăm să vedem. 

ZdS: Pe final mi-aș dori să ne spui dacă îi încurajezi pe ploieșteni să facă sport și nu numai, chiar și pe ceilalți care vor experiențe de neuitat alături de instructori profesioniști ?

George Avram: Categoric, îi aștept cu mult drag să vină la sală. Sportul înseamnă un mod de a trăi mai sănătos și de a renunța în fond la o alimentație nesănătoasă. De asemenea, programul trebuie să fie cât mai organizat. Nu vom putea obține rezultate imediate, dar forma fizică și suplețea vin ca răsplată a muncii depuse. Nici o zi fără sport, acesta este principiul după care funcționez eu.

Pe 2 septembrie vor avea loc finalele Campionatelor Naționale de Fitness și se vor desfășura în Sala Mare a Centrului Cultural „Mihai Eminescu” din Tîrgu-Mureș. George își dorește ca Ștefania Dumitrescu să fie din nou în Top. Cei doi s-au pregătit serios împreună, iar Ștefania a izbutit să culeagă două medalii de aur până acum și se va zbate în așa fel încât să realizeze tripla.  

Ca o specificație, dragi prieteni, în privința sistemului de arbitraj, culturiștii își etalează fizicul pe scenă în fața unei comisii de arbitri, care acordă voturi bazate pe mai multe criterii (masă musculară, înălțime, definire, separare, simetrie, proporționalitate etc). Pentru concursul feminin, pregătirea se face adaptat acestora. Femeile nu au mușchi, au linii, iar antrenamentele se fac specifice pentru categoria bikini fitness.

Nu trebuie confundat cu culturismul feminin, unde mușchii se văd mult mai pronunțat, iar bodybuilding înseamnă altceva. Termenul de „body building"  provine din limba engleză, iar într-o traducere aproximativă ar însemna „procesul de construire al corpului" - este practic disciplina dedicată dezvoltării musculaturii printr-o combinație de antrenamente cu greutăți, mărirea numărului de proteine consumate și odihnă.  

sursa foto: Facebook - George Avram

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

 

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 14 Dec. 2023

Interviu exclusiv cu Michael Primbs, avocat german, despre Super Liga Europei la fotbal, legea antitrust si Campionatul European de anul viitor

Fotbalul european freamătă în această perioadă. Fanii și profesioniștii din domeniu așteaptă cu nerăbdare o decizie privind Super Liga Europei ...

Autor: Pompiliu Constantin / 26 Mai 2023

Interviu cu Xavier Dietlin, fost fotbalist în naționala Elveției, devenit designer în industria ceasurilor: Accidentarea m-a salvat de fotbal

 Elvețianul este considerat o figură inovatoare în domeniul orologeriei, însă puțini știu despre el că  a jucat fotbal profesionist.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2023

VIDEO / Simona Halep rupe tăcerea și răspunde la mai multe întrebări despre cazul său de dopaj

 Simona Halep are mai bine de jumătate de an de când așteaptă să fie judecată.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.